Ca iubitor de baschet îmi pare rău că echipa din Pitești n-a reușit să ajungă în cupele europene și anul acesta. La modul cum a jucat cea mai mare parte a campionatului ar fi meritat. Dar a ajuns să piardă meciurile care au contat cu adevărat, de obicei la diferențe de câteva puncte. Nu sunt un mare specialist, dar asta-mi spune că ar fi timpul pentru un alt antrenor, care să-i pregătească psihic mai bine pe baschetbaliștii alb-violeți.
Ca votant al lui Nicușor Dan nu mă miră că lumea se înghesuie să-i dea sfaturi și/sau să se împăuneze cu victoria sa. Pentru că noi ca nație avem tradiție în sensul ăsta, ilustrată prin zicale de genul “După război, mulți viteji se arată”. În ceea ce mă privește, eu nu am nicio așteptare de la cel mai neașteptat președinte al țării mele. Am doar încredere că va face ce poate. De fapt așa interpretez și decizia “dumnezeilor” de la Curtea Constituțională despre secretizarea averilor demnitarilor, fix imediat după un consilier prezidențial fost și prezent, mare afacerist de altfel, se plângea pe tema asta. Pentru a lupta cu partidele, noul președinte are nevoie de oamenii de afaceri neimplicați politic, iar aceștia nu vor să le știe plebea averea. Ceea ce, dacă pun în balanță răul făcut de partide cu binele pe care l-ar putea face unii bogătași independenți, nu mi se pare o cerință prea mare.
Ca alegător pasionat de presă nu mă miră că sepepistul Ionuț a ajuns ditamai vedeta după ce a fost admirat de o utilizatoare de internet cu mulți prieteni virtuali. Omul pe care-l păzește e oricum plicticos, ca orice tocilar, iar presa de mare tiraj și multe click-bait-uri, neobișnuită să acorde prea mare spațiu inteligenței președintelui Dan (de fapt inteligenței în general), de-abia aștepta un subiect facil legat de noul șef de stat. Și uite așa citim vrute și nevrute despre președinția lui Ionuț, mult mai ușor de înțeles decât cel mai greu mandat prezidențial al României, care se află efectiv la răscruce de vânturi.
Ca francofon nu mă miră că noua primă doamnă a României este manager la Dacia Renault. Am cunoscut destui oameni de ispravă care au contribuit și/sau contribuie la creșterea celui mai important exportator român, deci doamna Grădinaru este acolo unde trebuie. Iar valoarea ei profesională (pentru că nu ajunge chiar oricine manager la producătorul român de mașini) va contribui clar la politicile partenerului său de viață.
Ca fost participant la un concurs școlar (faza pe liceu, firește) m-a scandalizat reacția profilor care au corectat lucrările de la Olimpiada națională de cultură și spiritualitate. Și care i-au pedepsit și mustrat public pe elevii care au îndrăznit să conteste notele. Ba o tanti de pe la minister le-a și atras atenția contestatarilor că nu pot contesta “harul” colegului. Iar niște profe de pe-acolo le-au spus acelorași contestatari că săvârșesc un păcat. Eu înțeleg că biserica are locul ei în societatea românească (mult prea important, în opinia mea), dar într-un stat democratic și civilizat dreptul de a contesta o decizie n-ar trebui să fie anulat doar pentru că niște cadre didactice sunt mult prea religioase.
Ca amator de concerte care a tot văzut Metallica nu mă surprinde că organizatorii concertului de la București de anul viitor al celebrei trupe au aplicat mizeria aia cu prețurile dinamice, care constă în faptul că vezi un preț când intri în coada virtuală și plătești mult mai mult când îți vine rândul să cumperi biletul. Da, am auzit și că Protecția Consumatorului s-a autosesizat, dar asta va avea un efect nul, ca cele mai multe activități punitive ale statului nostru. Păcat de fanii români, nu puțini, care-au rămas cu buzele umflate.
Ca român care se mai plimbă prin Țările de Jos nu mă miră că există acolo avertismente în limba română în supermarketuri contra potențialilor hoți. Prima dată când am văzut genul ăsta de mesaje, prin Germania, acum vreo zece ani, m-am simțit un pic discriminat, dar ulterior, citind des despre infractorii români din diversele state europene, mi-a mai trecut supărarea. Ăștia suntem, și nu e datoria străinilor să ne deosebească pe noi, românii cinstiți, de hoții cu aceeași cetățenie.
Ca fost vizitator al Oxfordului am aflat cu mândrie că orășelul de la capătul liniei de autobuz cu care am tot circulat prin zonă are, de câteva zile, primar român. Astfel, Bicester va fi condus de bucureșteanca Alisa Russel, absolventă de ASE, care reprezintă partidul meu favorit din UK, Liberal Democrații. Cumva era și normal ca diaspora noastră din UK să nu fie reprezentată doar de bombardierii care făceau campanie cu scandal pentru fostul candidat extremist.
Ca anglofil mă bucură că americanii se înghesuie să-și ia cetățenia țării în care scriu aceste rânduri. La urma urmei, după câteva sute de ani de independență câștigată cu sânge se vede cu ochiul liber că democrația și libertatea sunt mult mai prezente în fostul imperiu. Iar dacă mai pui la socoteală faptul că pe ambele maluri ale Atlanticului se vorbește aceeași limbă e și normal să vrei să scapi de Trump ca să trăiești sub Charles.
În calitate de consumator ocazional de mâncare mexicană m-a distrat tare mult porecla pe care un ziarist i-a dat-o lui Donald Trump, TACO. Care nu e legată de faimosul preparat culinar, ci reprezintă acronimul pentru “Trump always chickens out”, o reprezentare foarte plastică a relației dintre președintele american și piețele de capital, singurele care mai reușesc să tempereze elanul afaceristului de la Casa Albă.
Ca amator de desene animate nu mă surprinde că rușii vor să interzică personaje legendare precum Shrek, pe motiv că nu arată bine. Și naziștii promovau imaginea arianului perfect fizic, blond și cu ochi albaștri, iar în comunism toate afișele de propagandă prezentau oameni frumoși și fără imperfecțiuni fizice.
Ca suporter la fără frecvență mă bucur că echipa mea favorită din Belgia, Union Saint Gilloise, a luat titlul. După doar 90 de ani. Iar bucuria mea e cu atât mai mare cu cât pierzătorii luptei pentru primul loc au fost cei de la FC Bruges, echipa belgiană cu cei mai agresivi suporteri.