Ca locuitor al unei țări pline de bicicliști, m-am obișnuit să-mi adaptez obiceiurile de mobilitate la partenerii pe două roți. Așa fac și de câte ori vin la Pitești, acolo unde, iată, au mai apărut 6,5 km de piste de biciclete. Dintre care, și aici sunt în mod particular interesat, vreo doi km au fost amenajați pe promenada Argeșului, unul din locurile mele preferate de plimbare. Dincolo de potențialele pericole din partea unor bicicliști prea rapizi, cred că noua pistă prefigurează o atenție mai mare arătată zonei de către primărie, care poate a înțeles că se pot face multe chestii distractive și aducătoare de bani la buget pe malul apei.
Ca iubitor al baschetului, mi-aș dori să fiu la Pitești în perioada asta. Pentru că sâmbătă, 5 octombrie, echipa locală joacă primul meci acasă din acest campionat, cu Steaua. Iar miercuri, 9 octombrie, debutează în FIBA Europe Cup, cu Parnu Sadam. Ambele meciuri vor avea loc la Pitești Arena, care, în mod normal, ar trebui să fie măcar pe jumătate plină.
Ca om căruia îi e dragă țara lui, am fost atent la avertismentele meteo care anunțau inundații catastrofale. N-au fost, de data asta, pentru că meteorologia nu e o știință exactă. Dar puteau fi, cu consecințe tragice pentru unii dintre concetățenii noștri. De aceea înclin să nu fiu de acord cu cei care-au făcut mișto de autoritățile care se panicaseră că vine ciclonul Ashley și distruge tot în cale. Prin ceea ce fac sau nu fac, guvernanții merită, de obicei, să faci mișto de ei. De data asta, însă, nu, pentru că putea ieși rău.
Ca om obișnuit cu aranjamentele politicii dâmbovițene, nu m-a surprins vestea că domnul Piedone și-a primit răsplata pentru că în alegerile locale nu s-a retras din cursa pentru primăria Bucureștiului în favoarea candidatei PSD sub forma primului loc pe lista PSD Giurgiu la Senat. Bine, mișcarea asta contează și ca tribut pe care PSD iîl plătește pentru prietenia televiziunii care e legată ombilical de formațiunea politicianului cu nume de erou de filme italiene de acțiune.
Ca român crescut cu povești despre marii sportivi ai neamului, nu-mi vine să cred că domnul Țiriac a declarat că lui nu-i trebuie NATO și nu-i trebuie baze militare în România. Ci ar fi mai bine să luăm bani de la apărare și să-i băgăm în sport și educație. Ca bogătaș care cred că nu preferă dictaturile decât ca să facă bani cu ele, credeam că și-a dat seama că o țară ca a noastră, lipsită de umbrela NATO, ar deveni pământ rusesc. Și cu rușii faci afaceri în condițiile lor, adică departe de ceai sau de ferestrele deschise.
Ca om care a prestat ceva timp în televiziune, recunosc că m-a surprins propunerea guvernului de a-l numit pe fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei drept membru în CNA. Adică au fost destule momentele când am apreciat pozițiile de bun simț ale domnului Bănescu, dar numirea unui fost reprezentant al bisericii în forul care reglementează activitatea din audiovizualul de la noi mi se pare că apropie mult prea mult acest domeniu de zona religioasă a societății. Poate următorul pas va fi difuzarea obligatorie la tv a slujbei de duminică de la Catedrala Mântuirii Neamului.
Ca om care-și va lua o mică parte din pensie din România (că atât merit în baza muncii mele cu forme legale din presa argeșeană) nu m-am mirat chiar deloc că pensionarul român prins de nemți cu bijuterii nedeclarate de 650.000 de euro pe aeroportul din München este un fost politician. Mai precis fostul primar al Bucureștiului, Adriean Videanu, care, ca să vezi coincidență, tocmai fusese achitat la începutul anului într-un dosar privind achiziția de gaze de la stat. Niște fapte, acolo, care ne dau fix măsura egalității între cetățenii care votează și cetățenii care sunt votați.
Ca om care așteaptă cu interes o schimbare politică la austrieci pe motiv de Schengen, nu m-am mirat deloc că la ei au câștigat alegerile parlamentare extremiștii din Partidul Libertății, al cărui prim președinte a fost ofițer SS, iar acum își ia lumina de la Moscova. S-a văzut, din nou, cât de inteligenți au fost popularii austrieci, care, ca și alte partide de aceeași orientare, precum britanicii sau olandezii, au preluat teme specifice extremei drepte, precum migrația, ca să ia voturi de acolo, pierzând cu brio. Pentru că genul ăsta de partide consideră că alegătorul e atât de prost încât preferă copia originalului.
Ca amator de artă, sunt indignat că niște cetățeni au stropit cu supă un tablou al lui Van Gogh, la Londra, în încercarea de a atrage atenția asupra efectelor petrolului asupra mediului înconjurător. Nu e prima și nici ultima dată când ecologiștii, în numele unei cauze corecte, de fapt, vor să distrugă opere de artă. Numai că, la fel precum comunismul, care și el avea la bază un principiu corect, fanatismul ecologic, ca oricare alt fanatism, de altfel, face mult mai mult rău decât bine.
Ca om care circulă de câțiva ani printr-o stație de metrou care a fost scena unui atac terorist, am o sensibilitate mai mare la acest subiect decât înainte. De aceea înclin să nu fiu extrem de alarmat atunci când aud că liderii unei organizații pe care multe țări (nu și România, însă) o consideră teroristă au fost eliminați în timpul războiului pe care Israelul îl poartă cu Hezbollah. Pentru că, din puținele chestii pe care le știu despre război din lecturile mele istorice, un beligerant rămas fără comandant are mai multe șanse să se predea. Ceea ce ne-ar apropia de finalul actualului război din Orientul Mijlociu, chiar și doar pentru a-l pregăti pe următorul.
Ca om care nu dă, din principiu, bani la cerșetori, nu mă miră că suedezii vor să interzică cerșetoria, fenomen prezent în toate țările bogate, de multe ori prin intermediul unor compatrioți de-ai noștri. Sunt însă curios cum o vor face, pentru că , din punct de vedere legal, cerșetoria e un drept al omului.
Ca om dependent de streamingul video, m-am mirat un pic când am aflat că, după ce bossul de la Netflix a donat 7 milioane de dolari pentru Kamala Harris, numărul anulărilor de abonamente s-a triplat. În State, firește, unde falia între suporterii celor două mari partide este din ce în ce mai mare. Mie unul mi se pare un motiv neserios, mai ales când vorbim de o firmă care-ar merita s-o lași nu pe motive politice, ci pentru nesimțirea cu care-și tratează abonații, eliminând seriale strict pe motive financiare, total arbitrar.
Ca rezident bruxellez, m-a bușit râsul când am văzut un clasament al unei firme de asigurări de călătorii din UK care spune că orașul în care trăiesc ar fi cel mai agreabil pentru turism din toată lumea. Vorba unui comentator al articolului cu pricina, asta dacă faci abstracție de gunoaiele din stradă și de gloanțele pierdute. La care eu aș adăuga și grevele, pentru că și aici Belgia, și implicit capitala sa, ocupă un loc foarte bun (primul în Europa, adică). Și metroul, considerat al doilea cel mai prost din Europa. În rest, orașul este foarte liber, cu multe chestii de făcut și de văzut, și chiar merită vizitat. Și cu Grand Place, piața mea preferată din toată lumea, pe care-o pozez de fiecare dată când trec pe-acolo. Dar de aici și până la a fi mai atractiv decât metropole cu adevărat superbe, precum Paris, Roma, Copenhaga, Barcelona sau New York, e cale lungă.
Ca fan al muzicii heavy-metal, nu mă surprinde că Rusia a pus Metallica pe lista sa neagră de artiști care n-au voie să mai intre în țară. Aceeași Metallica pe care rușii de-acum 33 de ani au dat năvală s-o vadă într-unul dintre cele mai mari concerte din istorie, cu peste 1,5 milioane de spectatori, contribuind, atunci, la promovarea libertății și la destrămarea Uniunii Sovietice. Actualul dictator rus, mare fan al URSS, se pare că a învățat și lecția asta și vrea să controleze și muzica potențial subversivă. A mai încercat și Ceaușescu.