Ca piteștean la fără frecvență, sunt mirat că orașul meu se clasează peste capitale de județ mai importante, precum Ploiești și Galați, în topul celor mai dinamice localități din România realizat de un institut nou, condus de unul dintre cei mai tari profesioniști din publicitate, Felix Tătaru. Acesta este și motivul pentru care cred că locul 17, chiar dacă nu e tocmai fruntaș, este meritat de orașul în care mi-am trăit viața de jurnalist. Mă rog, dacă planurile pe care am auzit că le are actuala administrație se și realizează, poate ajungem și în top 10.
Ca șofer care așteaptă ca pe un cireș copt autostrada către Sibiu mă bucur și mă mir în egală măsură că sunt șanse ca tronsoanele dintre Tigveni și Pitești să fie gata până la finalul anului. În ritmul ăsta o să vin acasă doar pe autostradă chiar mai devreme de 2028, an care este anunțat de autorități ca termen de finalizare a celui mai așteptat drum din România, cel puțin pentru mine.
Ca cetățean român cu domiciliul în străinătate nu mă mai opresc din râs de când am auzit una dintre cele mai amuzante declarații ale lu’ nea Călin, pe care unii îl consideră președintele ales al patriei, după ce a păcălit milioane de concetățeni să-l voteze. Astfel, cetățeanul cu pricina zice că, după ce ajunge președinte, într-un an de zile, toată diaspora, pe care ditamai profesorul universitar de la Pitești o cifrează la 30 de milioane, se întoarce definitiv. Și împreună cu vizionarul președinte, face de rușine inclusiv Germania. Cititorii mei, care sunt cel puțin la fel de inteligenți ca mine, înțeleg perfect cât de multe aberații se ascund în respectiva idee. Cu toate acestea, faptul că, în ciuda acestor inepții emanate pe din ce în ce mai multe căi mediatice, sau poate chiar tocmai pentru că spune tâmpenii cu aerul că știe despre ce vorbește, omul conduce la intenția de vot și la încredere mă face să-mi fac griji serioase pentru țara mea.
Ca român care-a pierdut 15 ani în Republica Socialistă România nu mă surprinde că fostul candidat prezidențial Călin Georgescu a calificat drept rușinoasă condamnarea comunismului de pe vremea președintelui Băsescu. Soțul doamnei Cristela a avut mult de câștigat de pe urma fostului regim, care l-a forțat să studieze în Occidentul decadent. Și are și acum de câștigat, promovând cu succes multe dintre ideile național-comuniste ale ceaușismului pe care mulți concetățeni îl regretă. Inclusiv trăznaia cu canalul dintre Marea Neagră și Marea Caspică pe care cel alintat “Kremlin Georgescu” îl face el singur. Și nu mă surprinde că aceste declarații au fost făcute în emisiunea unui fost coleg de liceu de-al meu, deconspirat ca fiind colonel în serviciile secrete, la un canal tv aparținând soțului europarlamentarului PSD Gabriela Firea. Legăturile între fostul candidat prorus, servicii și PSD nu mai sunt deloc ascunse, așa cum o arată și o anchetă recentă, care spune că probabil viitorul președinte al patriei, același CG, are anturajul plin de foști oameni din SRI, armată și poliție. Că doar nu era să cred basmul acela cu omul providențial care ne salvează, chipurile, de sistem. DImpotrivă, este omul sistemului, mai precis omul acelei părți din sistem care ne vrea înapoi sub bocancul rusului. De unde mă aflu, am toate motivele să cred că va reuși.
Ca european convins, am fost surprins plăcut când am auzit că unul dintre cei mai influenți membri ai partidului extremist AUR, Gigi Becali, a susținut apartenența noastră la UE și NATO, criticându-i pe cei care promovează Roexit-ul. Patronul FCSB-ului l-a atacat inclusiv pe Călin Georgescu, spunând că acesta nu știe ce vorbește atunci când pretinde că ar impune condiții UE sau NATO. Firește, în stilul deja cunoscut, Becali a zis că tot îl votează pe CG, pentru că ar fi “patriot”. Mă rog, logica n-a fost niciodată punctul forte al celui mai zgomotos patron de fotbal de pe la noi.
Ca urmaș de profesori și chiar profesor pentru o scurtă perioadă nu mă miră că ministrul educației crede că oamenii de la catedră ar trebui plătiți pe bază de performanță. Ar fi o metodă foarte bună de a face un pic de curățenie în această meserie în care nu vocația contează cel mai mult. Deși, sincer, nu cred că Daniel David va avea succes cu această idee. Iar motivele le știm cu toții.
Ca fost jurnalist de provincie, mă miră că principalul partid de guvernământ ia în considerare reorganizarea teritorială a țării. În pragul unei crize economice serioase și mai ales după alegeri, este normal ca oamenii care conduc trebile țării să se uite cam de pe unde se mai pot reduce cheltuielile. Iar reorganizarea teritorială ar putea elimina sute de localități care oricum nu-și mai justifică existența decât prin posturile din administrație, alocate pe criterii politice. Tocmai de aia pun pariu pe o oală de sarmale cu premierul Marcel Ciolacu că și acest proiect va eșua, ca și precedentele.
Ca moldovean de pe partea românească a Prutului mă bucur că podgoriile din Moldova au decis să ascundă sticlele de vin cu poza lui Putin pe care fostul președinte comunist al țării le-a oferit dictatorului rus. E o mare dovadă de curaj din partea acestui stat care se luptă mult mai mai bine decât noi cu fostul stăpân de la Est.
Ca cititor constant de știri nu mă miră că ucrainenii au capturat, până la urmă, soldați nord-coreeni care luptau pentru ruși. Era doar o chestiune de timp până când implicarea țării cu un singur gras, cum îi spunea fostul meu coleg de trust Adelin Petrișor, în agresiunea putinistă asupra vecinilor noștri, se va confirma. Bine, nu-mi fac iluzii că acest lucru va schimba datele problemei, pentru că, din păcate, soluția pentru pace în Ucraina ține de cel mai important fan al lui Putin, viitorul președinte american Donald Trump.
Ca pasager de avion nu am fost deloc surprins atunci când am aflat că premierul polonez Donald Tusk a anunțat că Rusia a plănuit acte de terorism aerian în întreaga lume. De la invazia Ucrainei, oamenii lui Putin se comportă ca niște teroriști, ucigând civili cu zecile de mii și atacând în mod hibrid tot ce pot din restul lumii. Și sper că nu e nevoie de un atac terorist rus reușit pentru ca întreaga lume civilizată să realizeze cu cine are de-a face.
Ca amator de politică europeană nu mă miră că fostul cancelar austriac Karl Nehammer, omul care ne-a blocat în ultimii ani intrarea în Schengen, a renunțat la politică. Pe lângă faptul că nu a fost niciodată un mare om politic, fostul polițist ajuns politician peste noapte a și plătit cu cariera una dintre greșelile frecvente din politica mondială, și anume abordarea discursului de extremă dreaptă ca să atragi votanții cu păreri de acest fel. La fel ca David Cameron, a descoperit și el că omul preferă originalul copiei.
Ca turist care n-a petrecut prea mult timp în Slovacia, dar care a fost plăcut impresionat de această țară, mă bucur că un elev premiat la un concurs de matematică a refuzat în semn de protest să dea mâna cu președintele pro-rus al țării, care venise să-i dea premiul (a se citi să se tragă în poză cu elevii, că nu doar ai noștri practică sportul ăsta). Iar reacția șefului acestuia pe linie de partid, prim-ministrul și mai pro-rus, care a spus că respectivul elev merita trei palme, ne spune tot ce trebuie să știm despre mentalitatea acestor politicieni care au uitat mult prea repede ce-au pătimit sub cizma mujicilor.
Ca rezident belgian nu mă miră că un oraș de aici se gândește să reducă impozitele pentru celibatari. O fi ea Belgia o țară flămândă după bani, având unele dintre cele mai mari taxe și impozite din Europa, dar este și una dintre cele mai democrate și tolerante. Fix opusul României ceaușiste, unde trebuia să plătești mai mult dacă nu aveai familie.
Ca utilizator de rețele sociale aștept cu sufletul la gură închiderea TikTok-ului, de weekendul ăsta, din America. Firește că nu e 100% sigură, dar dacă se întâmplă va fi o lovitură fantastică pentru mulți mincinoși mai mari sau mai mici. Da, și pentru influencerii onești, dar aceștia își vor găsi loc pe alte rețele, că deja au publicul lor.
Ca amator de mașini nu mă surprinde că reprezentanții industriei auto europene continuă să promoveze cât de agresiv pot mașinile electrice. Astfel, la salonul de la Bruxelles, au declarat noua versiune a celebrului Renault 5 mașina anului. Nu arată deloc rău, are și o autonomie declarată decentă (410 kilometri), dar mă tem că mie unul îmi trebuie mult mai mult decât un premiu și un ambalaj drăguț ca să trec la electric.
Ca cinefil mă miră că Mel Gibson este unul dintre cei trei mari actori pe care Donald Trump i-a ales să-i fie ambasadori la Hollywood, zonă cunoscută pentru afinitățile sale democrate. Ceilalți doi sunt Jon Voight, trumpist vechi, și Sylvester Stallone, trumpist ceva mai nou, de la care, sincer, nu aveam prea mari așteptări. Dar de la eroul principal din Braveheart și Patriotul, aveam ceva mai multe pretenții. Dar nu voi renunța la filmele cu el, așa cum nu renunț nici la Facebook și Amazon doar pentru că patronii lor au pupat condurul marelui portocaliu. Sunt și eu un biet om, dependent de societatea de consum.