Ca fan al baschetului piteștean am urmărit de la celălalt capăt al continentului ultimele minute ale meciului cu Voluntari, proaspătă câștigătoare a cupei. Pe YouTube, gratis, că sportul meu preferat e încă prea puțin important pentru marile firme de pariuri care conduc sportul românesc. Și m-am bucurat de victorie, pe care-o consider ca pe un cadou foarte plăcut de ziua mea. Cu FC Argeș pe patru în prima ligă masculină cred că putem vorbi din nou și de play-off, și de cupele europene. Iar exemplul de la baschet poate fi urmat și de fotbal, acolo unde piteștenii sunt tot pe 4, în liga a doua, și începe să se discute, mai timid, ce-i drept, de promovare.
Ca român care n-a avut prea multe de câștigat de pe urma statului său ar trebui să fiu plăcut surprins de ceea ce se întâmplă de câteva zile încoace. Instituțiile statului anchetează, rețin și comunică ce și cum fac, adică își fac treaba. Dacă aș fi născut ieri, mai că aș căpăta încredere în statul român. Numai că am mai văzut filme de-astea heirupiste, cu justiție făcută doar pentru avalanșa de breaking-news de la televizor. Drept pentru care stau cuminte și aștept să văd ce urmează, păstrându-mi răsuflarea de ușurare pentru momentul în care cel mai periculos român de acum va primi interdicția de a candida, de preferat la pachet cu o condamnare cu executare. Apropo, eu nu-i mai scriu numele sau inițialele, în semn de protest față de toți cei care l-au făcut posibil, în frunte cu statul de care scriam un pic mai sus.
Ca om care nu crede în coincidențe nu mă surprinde că frații Tate au plecat spre State, cu voie de la procurorii români. Că doar nu degeaba a ieșit pe surse acum câteva zile cererea americană în sensul ăsta, suspect de repede dezmințită de premierul Ciolacu.
Ca antifascist, nu mă surprinde că inculpatul cel mai popular al zilelor noastre a făcut salutul nazist la ieșirea de la Parchet. Când ești fan Zelea Codreanu și te susține Elon Musk, este absolut firesc să te manifești așa. Iar într-o țară care nu și-a rezolvat problemele cu trecutul legionar se găsesc încă destui cetățeni cu drept de vot care să-ți acorde încrederea.
Ca cititor de istorie britanică m-a bușit râsul când am aflat că Crin Antonescu se compară cu Winston Churchill. Pentru că mi-am amintit de bancul cu puricele care traversa un pod împreună cu elefantul căruia îi povestea ce tare tropăie ei doi.
Ca fost realizator de televiziune mă bucur că CNA a dat amenda maximă, de 200000 de lei, pentru canalul Realitatea Plus, pe motiv de “președintele ales”. Majoritatea membrilor CNA au spus că era dezinformare, pe când avocatul canalului cu pricina a pretins că era “licență jurnalistică”. Prietene, licența de care vorbeai se cheamă “poetică” și n-are legătură cu jurnalismul. Cum nici canalul pe care-l reprezinți n-are.
Ca amator de concerte m-a uns pe suflet când am văzut că mai multe cluburi din România au anulat concertele trupei Firma după ce membrii acesteia și-au anunțat susținerea pentru candidatul inculpat. Dincolo de părerile mele proprii, aplaud luarea de poziție a unor oameni din zona muzicală, care ar trebui să fie, zic eu, mult mai implicată în viața de dincolo de note.
Ca fan al președintelui Zelenski nu mă miră că omul a spus că, dacă prin demisia lui Ukraina are intrare în NATO și scapă de război. Orice lider normal la cap, care-și iubește țara adică, ar face acest gest. Firește că povestea cu demisia lui și cu alegerile care n-au avut loc, transformându-l în ochii lui Donald Trump în dictator, este doar un pretext al rușilor pentru respingerea păcii. Toată lumea, cu excepția suflării MAGA și a eternul său lider, vede asta.
Ca amator de filme americane, nu m-a mirat schimbul de replici între președintele Zelenski și cei doi lideri americani care-i cer mineralele în schimbul unei iluzorii protecții contra rușilor. Pentru că mi-am amintit de nenumărate filme de la Hollywood, cu o mică schimbare, respectiv eroul pozitiv, încolțit, nu era americanul, ci ucraineanul. Iar eroii negativi erau președintele și vicepreședintele US, de obicei portretizați în peliculele lor ca eroi de legendă și baladă. Viața nu numai că bate filmul, îl contrazice. Dar dacă ar fi să facem un serial care să povestească vremurile actuale, episodul cu pricina s-ar putea foarte bine chema “Actorul și sălbaticii – partea a doua”
Ca microbist mă bucur că liga belgiană de fotbal a decis să renunțe la sistemul de play-off începând cu campionatul 2026/2027. Nu de alta, dar eu personal n-am prea reușit să înțeleg nici avantajele și nici procedurile (sincer, nici nu mi-am bătut capul). Plus că cele mai importante ligi europene n-au play-off, ceea ce nu le împiedică să-și propulseze echipele de top în fazele finale ale cupelor europene. Acum aștept ca și prima ligă de la noi, care-a copiat modelul belgian de play-off, să fie consecventă și să renunțe și ea la acest sistem.
Ca amator de mașini nu sunt absolut deloc surprins că mașinile lui Elon Musk nu se mai vând așa de bine în Europa. Păi era la mintea cocoșului că dacă patronul de la Tesla susține tot felul de mișcări neonaziste, ultraconservatoare și putiniste oamenii care ar cumpăra respectivele mașini, care au bani și cred în apărarea mediului și în liberalism, s-ar reorienta. O chestie de marketing care nu-mi vine să cred că nu i-a trecut prin cap celui mai bogat om al planetei.