Ca fost jurnalist la Pitești recunosc că m-a mirat decizia consiliului local de a-l face pe maestrul Gheorghe Zamfir cetățean de onoare al orașului. Și m-a mirat și mai tare botezarea Teatrului de Vară al orașului după cel mai mare naist din lume. Departe de mine gândul de a-i contesta vreo clipă talentul și meritele extraordinare în promovarea țării și a muzicii ei, dar aveam impresia că, pentru a fi cetățean de onoare undeva și pentru a da și numele unui loc de pe-acolo, ar trebui să ai o legătură însemnată cu acel loc. Ceea ce, din ce știu eu, nu e cazul artistului născut în județul vecin, în orașul cunoscut mai ales pentru frigiderele sale.
Ca amator de muzică bună, dacă aș fi în weekendul următor prin zonă aș merge cu drag la Marcea, vineri, pe 25 octombrie, la concertul Tentații, care mie mi se pare cea mai bună trupă pe care-a dat-o Piteștiul, peste Kapela tinereților noastre, adică. Spun asta nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, atunci, trupa foștilor mei colegi de liceu Giurea și Turcescu (mai am și discul, apropo), ci pentru că prefer muzicienii care sunt capabili să se reinventeze.
Ca om care vine cel puțin o dată pe an în țară cu mașina, am aflat cu plăcere și cu un pic de neîncredere, de la unul dintre cei mai antipatici miniștri pe care i-am văzut vreodată (doar la televizor, din fericire), că până la final de an avem la dispoziție 16 noi km de autostradă, de la Pitești spre Curtea de Argeș. Plus toți km rămași din drumul expres Pitești-Craiova. Să sperăm că domnul care-și ascundea recent ceasul scump de camerele de filmat se și ține de cuvânt.
Ca om care n-ar participa vreodată la vreun pelerinaj și care ar face El Camino doar pentru peisaje și pentru că îi place să meargă pe jos, nu sunt deloc mirat că toți candidații la președinție cu șanse de turul doi au fost la moaștele Sf. Parascheva. Ne place sau nu, voturile în patria mumă încă se câștigă cu ajutorul religiei, iar aici suntem într-o companie extrem de selectă, având în vedere cât de important este acest aspect și la americani, de exemplu. Iar dacă credincioșii îi și cred pe politicienii care se dau evlavioși, asta e doar problema lor. Mă rog, și-a noastră, a celor mai puțin duși la biserică, dar care suntem încă prea puțini pentru a influența decisiv votul.
Ca amator de lebede negre în campaniile electorale (de genul mersul la spa la Vântu sau cozile de la vot din diaspora), nu sunt foarte surprins că, într-un interval foarte scurt, au explodat câteva bombe mediatice (CCR-Șoșoacă, Nordis, bătălia de la Planșeul Unirii și, cel mai recent, funcționarii din federații cu premii mai mari după Olimpiadă decât sportivii medaliați) care au dat o grămadă de dureri de cap reprezentanților celui mai important partid al patriei. Iar aceste dureri de cap se vor traduce clar în pierderi de voturi, pentru că, și de data asta, PSD a arătat ce-i poate pielea, provocând furia celor care au uitat să iubească trandafirii. Ceea ce încă nu știu este cine va beneficia de noul val de antipatie către PSD, dată fiind calitatea candidaților la președinție cu procente cu două cifre.
Ca european care se bucură că este cetățean român și nu maghiar, nu mă miră că fostul lider al opoziției de la vecini și-a luat amendă de zeci de mii de euro de la președintele parlamentului lor pentru că l-a făcut trădător pe Viktor Orban. Aviz amatorilor de pe la noi, care-l consideră pe premierul vecin o mare lumină a democrației și libertății, în ciuda dovezilor aproape zilnice de alunecare spre autoritarism și dictatură, precum și de supunere față de dictatorii planetei.
Ca european care-a aflat despre războaiele mondiale doar din cărți și din filme mă tem că generația noastră este pe cale să experimenteze o nouă formă de conflict la nivel planetar. Și asta după ce am aflat că dictatorul nord-coreean îi trimite dictatorului rus vreo 10.000 de soldați ca să-l ajute în invazia Ucrainei. Care devine astfel un pic mai mult o luptă între țările care iubesc libertatea și cele care vor să o ucidă și la alții, după ce le-au interzis-o propriilor cetățeni.
Ca votant în alegerile locale din țara mea de rezidență, mă declar surprins de similaritățile cu patria mumă. Și aici se poartă candidații care sunt aleși după ce au răposat. Și primarii care acumulează zeci și zeci de ani de mandat. Adică recordul este de 52 de ani pentru un primar care, culmea, ar mai fi vrut o jumătate de mandat, dar alegătorii și restul partidelor au avut o altă părere și l-au trimis, în sfârșit, la pensie.
Ca om care crede în știință, dar și urmărește de ceva vreme politica americană, nu mă surprinde că recentele uragane, care-au omorât sute de oameni, sunt văzute de unii drept arme meteorologice îndreptate împotriva statelor care au o anumită culoare politică. Pentru că respectivii cetățeni consideră, printre altele, și că nu există schimbări climatice. În cazul lor dezinformarea a reușit.
Ca fost și viitor vizitator al capitalei Cehiei, m-a surprins să citesc că Praga va interzice tururile organizate pentru turiști ale barurilor de acolo, pe motiv de scandal asociat cu prea multă bere ieftină și bună consumată. Eu nu știam că aceste tururi există, dar chiar și așa nu m-ar fi interesat să merg în acest superb oraș ca să merg din bar în bar. Dar, mă rog, pentru unii Cehia înseamnă doar țara care a dat lumii cel mai popular tip de bere, pilsen.
Ca iubitor de mașini, mă miră știrea potrivit căreia Toyota, o marcă pe care eu n-o simpatizez în mod deosebit, a inventat cartușele portabile cu hidrogen, care-ar putea rezolva, zic unii, dilema încărcării mașinilor care funcționează cu respectivul gaz. Eu unul nu sunt așa convins că respectiva soluție va fi implementată prea rapid, nu neapărat din motive tehnologice, ci mai degrabă economice, pentru că în lumea asta se fac totuși o grămadă de bani din petrol.