Ca iubitor de flori mă bucur că se apropie momentul unei noi Simfonii a Lalelelor în orașul meu preferat, la finalul săptămânii viitoare, mai precis. Și mă bucur și mai mult că voi ajunge s-o revăd. Pentru flori, deși poate ajung și la concertul lui Smiley de vineri seară. Cel mai probabil cu transportul în comun, care va fi gratis și va lega Teatrul Davila de Lunca Argeșului, acolo unde ca fi Simfonia.
Ca absolvent al celui mai bun liceu din Pitești sunt mândru că este singurul inclus în topul celor mai bune asemenea instituții de învățământ, realizat de platforma BacPlus. Astfel, în baza rezultatelor de la cel mai important examen din liceu, Brătianu ocupă un onorant loc 25. Nu-mi dau seama dacă se poate mai bine, în condițiile în care Piteștiul nu se numără printre orașele cu adevărat importante economic din România. Pentru că profesorii din Brătianu sau din alte locuri or face, unii dintre ei, minuni, dar fără bani în plus de la bugetul local n-ai cum să ai educație mai performantă.
Ca fost jurnalist care nu prea poate fi suspectat de mare iubire față de CNA, așa cum probabil unii dintre cititorii mei știu, mărturisesc că la faza cu solicitarea către YouTube ca să dea jos un filmuleț al lui Marius Tucă, pe care cândva îl consideram profesionist și obiectiv, sunt de partea cetățenilor care încearcă să facă ordine în audiovizual. Am văzut, amuzat, clipul cu pricina, și consider că inventatorul milionarilor de la miezul nopții din secolul trecut a uitat, din pasiunea care-a cuprins oameni care te-ai fi așteptat să fie mai raționali, să-și facă meseria de jurnalist. Și și-a uitat și logica, pentru că statul nu-și poate da singur lovitură de stat. A se vedea și DEX-ul.
Ca om care-și respectă țara și steagul am râs când am auzit că nenea ăla căruia i se spune stegarul dac, și pe care poliția s-a apucat în sfârșit să-l încurce din escaladarea clădirilor și copacilor, ar fi un “simbol național”. Și-am râs și mai tare când am văzut că declarația vine de la doamna aceea șefă de partid apărut pe net care a băgat în Parlament absolvenți de cursuri de site-uri matrimoniale și care urlă în sala în care, teoretic, ar trebui să facă legi. După care mi-a trecut râsul când am realizat că doamna cu pricina a fost votată de concetățenii mei, în mod democratic.
Ca om care iubește animalele, dar iubește mai mult oamenii, nu mă surprinde că urșii au ajuns să atace lumea în plin centru al stațiunii Predeal. Ce credeați că se va întâmpla când animalele cu pricina primesc mâncare contra poze pe marginea drumului, în condițiile în care la ele în pădure scade constant hrana?
În calitate de consumator ocazional de bere nu mă miră că ministrul Sănătății de la noi l-a numit secretar de stat pe un fost director de vânzări de la o fabrică de profil. Recomand, în context, recrutarea unui director de vânzări din industria tutunului și a unuia de la vreun mare gigant fast-food. Tot pentru Sănătate, firește.
Ca iubitor de fotbal care se duce uneori la meci cu copilul, mai mare microbist ca mine, de altfel, sunt șocat de bătaia pe care niște puști de 14-15 ani au luat-o de la un grup mult mai mare și mai în vârstă de adolescenți doar pentru că, la derbiul clujean, purtau însemnele lui CFR. Asta-mi schimbă total impresia despre Cluj și mă face să amân pe termen nedeterminat participarea la un meci de fotbal în România împreună cu microbista familiei. Nedeterminat, pentru că nu cred că statul român, care pare mai interesat de banii din taxele venite din pariuri decât de sportul în sine, ar avea chef să limiteze cumva violența suporterilor.
Ca om care-a văzut cu mare îngrijorare miniseria Adolescence de pe Netlfix nu mă miră că guvernul britanic a decis s-o difuzeze în toate școlile din țară. Nu numai pentru că acțiunea are legătură cu școala britanică, ci și pentru că în acest mod se speră ca ideile masculinității toxice propagate prin rețelele sociale vor putea fi cumva combătute prin vizionarea respectivului miniserial. Firește că o asemenea inițiativă este greu de conceput în țara de care-și bat joc frații Tate, ale căror păreri mult prea importante pentru adolescenții de azi sunt prezente în serialul care impresionează lumea în această perioadă.
Ca cetățean care crede în statul de drept mă miră că justiția franceză a reușit până la urmă s-o condamne pe Marine Le Pen pentru că a deturnat vreo juma’ de milion de euro din banii Parlamentului European pe angajări fictive. Decizia judecătorilor francezi îi și interzice, printre altele, să candideze la președinție peste doi ani, ceea ce i-a făcut pe aceiași lideri extremiști de pe ambele maluri ale Atlanticului să aibă o nouă criză de nervi, după cea de luna trecută, când o altă justiție europeană, cea de la noi, i-a interzis candidatului care ne voia înapoi în brațele Rusiei să se prezinte la alegerile noastre prezidențiale. M-a distrat, apropo de asta, reacția lui Viktor Orban, cel mai agresiv lider european când vine vorba de orice modificări sexuale, care a băgat hashtag-ul “Je suis Marine” în semn de solidaritate. Acum ar trebui să se amendeze singur că nu respectă legea antitranssexuali.
Ca fost vizitator al Croației nu mă miră că ultima țară intrată în UE a câștigat 15 miliarde de euro anul trecut, din turism. Acolo sunt și banii mei, și nu plâng după ei. Dimpotrivă, Croația mi s-a părut un loc care-a reușit să lase în urmă trecutul comunist inclusiv la nivelul estetic, ca să nu mai vorbim de servicii. Merită imitată și de alte țări care-au trecut prin “raiul socialist”.
Ca om care detestă regimurile autoritare nu mă miră că ideologul putinismului, Alexandr Dughin, a declarat la CNN că această doctrină a învins în State odată cu alegerea lui Donald Trump ca președinte. Așa de încrezători în forțele proprii sunt oamenii lui Putin. Pe bună dreptate, s-ar părea.
În calitate de beneficiar al globalizării nu mă surprinde haosul cauzat de taxele pe importuri impuse de America lui Donald Trump aproape tuturor țărilor, inclusiv insulelor ocupate doar de pinguini. După cum mă așteptam, din motive numai de mine cunoscute, ca Rusia și satelitul său, Belarus, să nu aibă parte de respectivele taxe.
Ca utilizator de carduri chiar mă miră că președintele american și-a pus poza până și pe cardul de 5 milioane de dolari care oferă cumpărătorului rezidență permanentă în State.
Ca amator de concerte mă bucură că trupa britanică Muse și-a amânat concertul din Turcia pentru că promotorul spectacolului i-a insultat pe protestatarii contra regimului. Nici eu, să fiu artist, n-aș vrea să vizitez țara pe care Atatürk o visa liberă, iar Erdogan o transformă treptat în dictatură.