Fosta mea colegă de breaslă Ioana Făcăleață, ajunsă între timp prefect de Argeș, se află în centrul unui scandal care o poate costa funcția după ce s-a luat la ceartă cu pacienții care așteptau să intre la urgențele de la Spitalul Județean lunea asta, pe la vreo 11 noaptea. Dacă e să ne luăm după martori, prefecta voia să bage o cunoștință peste rând. Dacă e să ne luăm după Ioana Făcăleață, ea era în control. Dacă e să ne luăm după fostul prefect Radu Perianu, controlul cu pricina nu face parte din atribuțiile funcției. Eu unul nu-mi dau cu părerea, deși neamul nostru are tradiție la intratul peste rând al mai-marilor momentului și al protejaților acestora. Dar sunt plin de admirație la adresa oricărui demnitar care muncește în afara orelor de serviciu obișnuite. Și urmăresc cu atenție și un pic de amuzament scandalul, mai ales că PNL Argeș tocmai i-a cerut demisia prefectei PSD. Adică a colegei de coaliție de guvernare. 

Și apropo de PSD Argeș, primarul de la Albota a anunțat că nu mai candidează la un al nu mai știu câtelea mandat. Pasămite, fostul șofer de tir ajuns primar Ion Dumitru s-a supărat pe actuala conducere județeană a partidului. Acum eu nu sunt un mare fan al partidului cu pricina sau al conducerii sale din Argeș, dar faptul că unul dintre primarii eternizați în funcție iese la pensie mi se pare o veste bună, pentru că nu-mi inspiră prea multă încredere un stat care limitează doar mandatele președinților, nu și pe ale slujbașilor săi mai mărunți. Iar dacă mai punem la socoteală că cel mai longeviv primar din Argeș, Gheorghiță Boțârcă de la Topoloveni, a făcut recent un anunț similar, mai că aștept cu încredere și speranță viitoarele alegeri locale din județul meu. 

Președintele Dan a rămas blocat pe aeroport în Franța pentru că avionul militar cu care merge în deplasările sale oficiale n-a putut decola, din cauza vremii hibernale care-a afectat vestul continentului. Drept pentru care a stat liniștit și-a așteptat să se amelioreze starea vremii. Ceea ce i-a deranjat pe prietenii mei pesediști, care s-au simțit lezați în onoarea lor de cetățeni români pe tema asta. Probabil le lipsește aroganța fostului chiriaș de la Cotroceni, care trântea paltonul pe mașină când avea de așteptat câteva minute și care-a spart un sfert din contravaloarea unui avion prezidențial pe zboruri care mai de care mai inutile cu firme private.

Noul șef al radioului public, Robert Schwartz, are o problemă cu sintagma “televiziunea românilor” pe care TVR a afișat-o cu ocazia aniversării a șapte decenii de activitate. Firește, chestia este interpretată politic, pentru că omul e pus de USR și critică o instituție condusă de cineva pus de PNL. Dar asta nu înseamnă că nu are dreptate. Ca om care trăiește în afara țării lui, sunt sensibil la nuanțele naționaliste, și cred că și România ar trebui să fie. Pentru că din ce în ce mai mulți rezidenți sunt de altă etnie, ceea ce nu însemnă că ar trebui să aibă mai puține drepturi ca românii get-beget (dintre care destui au origini diverse, de altfel, pe motive geopolitice). 

Analistul economic Iancu Guda, la care destui dintre prietenii mei de pe-aici se uită ca la un far călăuzitor în zona financiară, spune că “veniturile foarte mari duc la risipă și pierderea reperelor”. Asta în vreme ce taxele tocmai au crescut, iar destui români au probleme serioase cu banii. Cred că domnul analist ar trebui să iasă un pic din bula lui elitistă, plină de cifre și bogătași, și să dea o tură pe la țară, nu departe de București, că poate așa înțelege că înainte de a vorbi de risipă e bine să vorbim despre creșterea veniturilor pentru TOȚI. 

AUR vrea ca anul ăsta să fie declarat “Anul Americii în România”, pe motiv de sfert de mileniu de la apariția Unchiului Sam. Ca proamerican mai degrabă reținut, n-am nicio problemă cu pupatul in fund al partenerului nostru strategic de către cei care-și spun suveraniști și patrioți. Dar mă gândesc că ar fi alte țări care ne ajută mai mult în ziua de azi și care nu ne-au bombardat în ultima sută de ani, precum Franța, care tocmai a marcat 235 de ani de la Revoluție, care ar fi meritat și ele o recunoaștere similară. Că apa din Vidraru nu e suficientă. 

Și că tot veni vorba de prietenii de peste Ocean, de la răpirea președintelui Venezuelei lucrurile mi se par din ce în ce mai clare. Avem un nou imperiu, care nu e de fapt așa de nou, numai că a decis să nu se mai ascundă după principii perimate de genul democrație, libertate, drept internațional și stat de drept, iar dovezile, de genul asasinării unei femei de către un fan MAGA care este membru în ICE, o adevărată gardă pretoriană a actualului regim american (care, tot ca pretorienii din antichitate, nu dă socoteală decât împăratului) vin zilnic. Așa că lumea democratică se cam trezește, încet, ca după o beție cruntă. Și realizează, chiar dacă unii, din motive doctrinare (a se citi populiste) tac sau sunt de partea imperialistului american, că siguranța aia cu care ne-a adormit NATO timp de decenii a fost doar un vis. Drept pentru care viitorul mi se pare extrem de simplu (asta și pentru că eu nu am nevoie de voturi): Rămânem noi, europenii, vasalii imperiului american, sau ne unim ca să ne transformăm și noi în imperiu. Iar acordul pentru tratatul economic cu țările Mercosur, aprobat de majoritatea statelor UE (inclusiv de România, deși ministrul pesedist al agriculturii avea alte păreri), după doar un sfert de secol de negocieri, este clar un pas în direcția corectă. O dovadă în acest sens este critica lui George Simion, liderul AUR care și-a făcut un obicei din a susține cauze pierdute și/sau nocive pentru România și UE. Critică la care subscrie și PSD, eternul Gigi contra al coalițiilor din care face parte. 

Cercetătorii britanici citați de Financial Times au descoperit că efectul medicamentelor pentru slăbire, de genul Ozempic, ține doar doi ani. După aceea oamenii care le-au luat revin la greutatea inițială. Deci va trebui să găsesc o altă metodă eficientă ca să slăbesc. 

Și tot din zona cercetării, s-a descoperit că muzica la volan nu te ajută să conduci mai bine. Dimpotrivă. Firește, aici intervine și felul muzicii, pentru că oamenii de știință spun că o melodie mai lentă, eventual la un volum redus, este de preferat uneia mai ritmate. Uite așa o să renunț la metalele grele din playlisturile mele de șofer. 

Că veni vorba de mașini, Salonul Auto de la Bruxelles, pe care-l vizitez mâine, a găzduit festivitatea de desemnare a mașinii anului în Europa. A câștigat noul CLA de la Mercedes-Benz (poza este de la scumpetea de salon auto de la București, unde am plătit vreo 20 de euro intrarea pentru o mână de noutăți), model înjurat recent de cel mai detestat lider politic belgian al momentului, George-Louis Bouchez, într-un moment de furie la adresa unui jurnalist (da, și aici avem faze de-astea). 

În cel mai recent meci din Serie A, echipa mea preferată, AC Milan, a făcut egal, pe San Siro, cu Genoa, echipa lui Dan Șucu și a unuia dintre fotbaliștii români care chiar îmi plac, Nicolae Stanciu. De fapt, acesta a fost și eroul negativ al echipei sale, după ce a tras în plopi la penalty-uldin minutul 99, pierzând astfel 2 puncte care ar putea conta enorm în lupta genovezilor pentru evitarea retrogradării. Dar pe mine cel mai mult m-a enervat atitudinea sârbului Pavlovic și britanicului Tomori, de la Milan, care-au făcut mișto de român și înainte, și după penalty. O fi Milan echipă bună, dar poate n-ar strica să-i mai învețe pe jucătorii săi și un pic de sportivitate.