Și mușcat, și amendat

Cristian Gentea a fost reales președinte al organizației municipale a partidului. Nicio surpriză pentru mine. Este limpede că primarul conduce Piteștiul nu numai administrativ, ci și politic. Argeșul, însă, e altă poveste, chiar dacă la conferința filialei locale au...

Concertul de acasă

Cu toții ați văzut reclama aia cu “gustul de acasă”, la un produs de care, la acest moment, chiar nu-mi amintesc. Dar, ca român plecat definitiv din țara lui, o să-mi amintesc mereu de gustul de acasă, fie că vorbim de mâncare sau orice altceva. Cum a...

Merci Lëtzebuerg!

Liceul meu a împlinit 160 de ani. Ceea ce, pentru o instituție de învățământ dintr-o țară mai degrabă tânără, este o mare realizare. După cum o mare realizare este și numărul mare de olimpici, 91,  care au participat la ceremonia aniversară. Firește că nu m-am numărat...

Suveranista pro-europeană

De zilele Piteștiului, Biblioteca Județeană expune cărți, fotografii și obiecte care povestesc despre cei 638 de ani de istorie a orașului meu preferat. La Argeș Mall, firește, ca să se asigure că audiența expoziției va fi maximă. O idee bună, pentru că știm cu toții...

Draculaland

A început ediția din acest an a Pitești Fest, nume sub care administrația a adunat toate evenimentele din această lună, când orașul meu preferat aniversează 638 de anișori. Eu aș recomanda, weekendul ăsta, festivalul de jazz din Parcul Ștrand. Nu de alta, dar m-am...