Liceul meu a împlinit 160 de ani. Ceea ce, pentru o instituție de învățământ dintr-o țară mai degrabă tânără, este o mare realizare. După cum o mare realizare este și numărul mare de olimpici, 91, care au participat la ceremonia aniversară. Firește că nu m-am numărat printre ei, pentru că performanțele mele din domeniu n-au depășit faza locală, dar asta nu m-a împiedicat să fiu mândru că am studiat în aceeași clădire veche, rece și impresionantă ca ei. Cu profesori buni și răi, genii și incompetenți, politruci și apolitici. Cu practică agricolă și chiuluri în masă. Cu bunele și cu relele lui, Brătianu (Bălcescul de pe vremea mea) va rămâne mereu un loc drag, pe care-l admir ori de câte ori trec prin față sau când mai susțin prezentări acolo.
Fostul candidat la președinție Călin Georgescu este bun de plată după ce Curtea de Conturi a descoperit că cetățeanul cu pricina nu a depus actele care să-i ateste vechimea în muncă la Universitatea Pitești, unde este și acum angajat (suspendat, totuși). Nu e cine știe ce sumă, doar vreo 70k, și aceia împărțiți cu un coleg aflat în aceeași situație. De lei. Probabil cât plătește pe lună pe bodyguarzi, că la televiziune apare gratis. Iar dacă are nevoie de bani să-și plătească datoriile lumești, ca orice lider spiritual care se respectă, poate oricând să intre pe grupul de rugăciuni dedicat lui și să ceară enoriașilor săi ajutor financiar.
Președintele Dan a avut consultări cu toate partidele pentru un nou guvern, în locul celui condus acum de cel care, dacă România rămâne cât de cât normală, îi va lua locul peste patru ani. Au participat și partide, și grupuri organizate de Facebook și TikTok care se încadrează, conform legii, la aceeași categorie. Se aude că va fi un nou guvern foarte repede, cu un tehnocrat care va face, fie că vrea, fie că nu, jocurile PSD-ului. Sincer, numele lui și numele miniștrilor viitori, îmi sunt indiferente. Mi-aș dori, însă, ca măcar unul dintre viitorii membri ai viitorului guvern să aibă o modestie similară cu a actualului titular de la fonduri europene, Dragoș Pâslaru, pe care l-am văzut stând la coadă la îmbarcare la Wizzair, la locuri fără prioritate, întorcându-se de la Bruxelles. E singurul demnitar român, în afară de Dacian Cioloș, pe care l-am văzut personal călătorind cu low-cost.
Apropo, în acest timp, România ajunge, treptat, acolo unde ar fi adus-o mai sus amintitul Călin Georgescu sau George Simion dacă ar fi câștigat alegerile prezidențiale. Mai încet, dar direcția e clar aceeași. O arată deciziile noii majorități AUR-PSD, dintre care cea cu obligația de a publica sursele de finanțare ale ONG-urilor este cât se poate de grăitoare. Nu pentru că ideea în sine ar fi rea, ci pentru că așa începe autoritarismul. Prin atacurile contra presei independente (ca fost ziarist, văd asta încă de pe vremea când eram în activitate) și prin hărțuirea ONG-urilor, care fac mai mult bine decât organele statului. Dar care deranjează puterea. Iar puterea nu se vrea deranjată. Vrea să fie lăudată. Și lăsată în pace să facă abuzuri. Ca în Ungaria, unde, pe moment cel puțin, pare să se fi întors roata. Sau ca în Rusia, acolo unde nu mai e cale de întors spre libertate și democrație.
România a terminat din nou pe locul trei la Euroviziune, iar Alexandra Căpitănescu a arătat că se poate să revii, ca țară, după ani mulți de muzică slabă și prestații banale la cel mai înalt nivel. Am avut încredere în ea, așa că am votat cu drag (și cu bani, firește, pentru că nu numai FIFA a devenit mai lacomă). Dar nu mi-a părut rău, pentru că fosta câștigătoare a Vocii României a fost ce trebuie. Am remarcat cu recunoștință că singurul punctaj maxim a venit de la țara unde am petrecut cinci ani plăcuți, dar și că prea multe dintre voturile juriilor s-au dat iar pe alte criterii decât cele muzicale. Dar câștigătoarea a fost aleasă pe bune, fiind pe primul loc și la juriu. Iar eu deja îmi imaginam noii guvernanți din țara vecină și prietenă cum se luptă cu atacurile de panică atunci când fac calcule privind costurile, deloc mici, ale găzduirii finalei de la anul. Pentru că bulgarii or fi trecut ei la euro, dar tot sunt mai săraci ca noi, campionii europeni ai deficitului bugetari. Iar pe malurile Dâmboviței o victorie a Alexandrei l-ar fi convins pe premierul Bolojan să plece mai mult decât 10 moțiuni extremiste.
O ucraineancă de 21 de ani, care livra mâncare cu bicicleta, a fost atacată de un bărbat în centrul Timișoarei. Eroul a fugit, iar victima lui a ajuns la spital cu o rană la cap. La cât de multe mizerii apar în online și la televiziunile așa-zise de știri, era limpede că un astfel de act se va întâmpla. Violența verbală este mereu urmată de violență fizică, dar asta nu pare să dea prea mari dureri de cap oamenilor care ar trebui să aplice legea în patria mumă mult mai mult în cazul concetățenilor xenofobi și rasiști.
La meciul din Bănie în urma căruia Universitatea Craiova a devenit campioană la fotbal a participat, printre alții, și soțul primarului localității, Olguța Vasilescu (nu-i scriu numele, că și-l înregistrează la OSIM ca să se ia după aia de toți care fac mișto de el). Normal, că politicienii câștigă voturi și cu ajutorul celui mai popular sport de la noi. Ce ar fi trebuit să fie mai puțin normal au fost pozele cu cetățeanul cu pricina, care fuma într-un spațiu unde acest lucru este interzis prin lege. Dar cine dintre noi, să fi fost steward la meciul respectiv, ar fi avut curajul să-l amendeze de ditamai consortul primăriței? Pentru că, din țara care-a inspirat Câinele și cățelul nu s-au schimbat prea multe în cele aproape două secole de când a publicat Grigore Alexandrescu respectiva fabulă
Avioanele NATO au dat jos o dronă care-a intrat în spațiul aerian al Estoniei, venind din Ucraina. Conform unor surse din anchetă, ar fi vorba de o dronă ucraineană controlată de ruși. Pentru noi, însă, știrea e importantă pentru că avioanele care au efectuat loviturile au fost F16 românești. Care au demonstrat, iată, că dacă există voință de a da dronele nedorite jos, există și putință. Nu ca în patria mumă, unde se plimbă dronele rusești ca la ele acasă, dar onor conducerea țării se teme să facă vreo ceva pe tema asta, ca să nu supere televiziunile proruse.
Patrick Bruel, unul dintre cei mai cunoscuți artiști francezi, și-a pierdut titlul de cetățean de onoare al orașului Liège. Tot în Belgia, unele radiouri au decis deja să nu-i mai difuzeze piesele. De asemenea, primăriile din mai multe orașe din Franța și nu numai îi cer omului să-și anuleze concertele. Motivul este șirul din ce în ce mai lung de mărturii ale unor femei care îl acuză de viol. Ce-i drept, aceste declarații n-au dus la începerea unei anchete și cu atât mai puțin la un verdict în justiție. Ceea ce, însă, nu împiedică blocajul cu care se confruntă deja artistul. Eu, care am scris despre el, voi aștepta un verdict al legii înainte de retrage articolul despre el de pe blogul meu propriu. Pentru că cred că omul e nevinovat până la proba contrarie, într-un stat de drept cum e cel în care trăiesc sau cel în care trăiește el.
Un tren a întârziat o oră din cauza unui cangur. Nu în Australia (că n-ar fi fost o știre), ci în Belgia. A fost doar o oră pentru că autoritățile au găsit un medic veterinar care-a reușit să-l convingă pe marsupial să plece din apropierea șinelor. Noroc că nu erau sindicaliștii de la căile ferate, care atunci când fac grevă din te miri ce motive blochează transportul pentru mult mai mult timp. Și pe ei nu-i poate convinge nimeni.
Madridul a fost declarat cea mai bună destinație turistică la nivel continental de către European Best Destinations, în baza unui sondaj cu 1,3 milioane de respondenți din 154 de țări. Având în vedere că pe locul 5 în acest clasament se află Parisul, care mie mi se pare cel mai frumos oraș din lume, tind să nu fiu total de acord cu concluziile respectivei cercetări. Cu toate că Madridul mi-a plăcut când l-am vizitat. Mă rog, poate fi un semn că ar trebui să revin în capitala spaniolă, deși înțeleg că prețurile și aglomerația sunt în continuă creștere acolo. Deși, sincer să fiu, mai degrabă aș reveni în nordul Spaniei, regiune care este din ce în ce mai preferată de britanici, fani declarați ai turismului iberic. Adică un oraș precum San Sebastian merită cu siguranță revăzut de mai multe ori, pe motiv de oameni de treabă, mâncare bună, plajă elegantă, clădiri superbe și, de ce nu, funicular.