Ca român european, după alegerile parlamentare de ieri, încă nu mi-a trecut frica de o Românie întoarsă în trecut. Și s-a mai adăugat și un pic de furie atunci când am văzut că partidele proruse au ajuns cam la o treime din voturi. Dar mi-a trecut repede, pentru că realistul din mine și-a dat seama că la o populație dezamăgită și parțial needucată politic, putea fi mai rău. Și chiar va fi, dacă partidele care vor să rămânem în lumea civilizată nu se înțeleg pentru o guvernare normală la cap. Iar rezultatul ar putea fi chiar o dictatură, pentru că rusofilul Călin Georgescu a promis, nu o dată, că nu vor mai exista partide politice. Fix ca pe vremea comuniștilor.
Ca argeșean la fără frecvență, de-a lungul zilei votului am avut sentimente amestecate atunci când am tot văzut județul unde-am trăit atât de mult în topul prezenței la vot. Pe de-o parte am apreciat simțul civic al argeșenilor, pe de altă parte m-am cam îngrijorat, știind ce-a votat Argeșul fix acum o săptămână. Dar m-am calmat, după ce am văzut că lucrurile sunt fix cum trebuie să fie. PSD primul, AUR pe locul doi, PNL și USR pe 3 și 4, la mică distanță unul de altul, după care vin rusofilii POT și SOS. Și m-am și distrat, pentru că în Argeș PSD Unit, o clonă probabil făcută la mișto a PSD-ului pe care-l știm, are peste 5 procente. Nu a luat așa de mult la nivel național, însă, deci nu va intra în parlament. Dar va marca o etapă interesantă în istoria prostiei politice românești.
Ca cetățean român cu domiciliul în străinătate, nu mă (mai) simt sub niciun motiv parte a așa-numitei diaspora, care a votat în proporție de aproape 60% cu cele trei partide care-ar scoate și mâine, dacă ar putea, țara din lumea civilizată pentru a o preda Rusiei. De fapt e o ironie cruntă a sorții că noi, cei care am plecat pe termen mai lung, poate definitiv, am votat mult mai informat și interesat de viitorul patriei noastre decât cei veniți doar să facă un ban pe care să-l investească în aceeași țară căreia, cu voie sau fără de voie, îi fac rău cu votul. Mă rog, aici a contat și sursa de informare sau, în cazul TikTok, de dezinformare. Și apropo de chestia asta, trebuie să remarc ipocrizia unora dintre românii din străinătate, care se plâng că n-au altă sursă de informare în afara rețelei minune chinezești. Eu n-am TikTok, dar, în baza presei online românești, sunt mereu la curent cu ce se întâmplă. În așa fel încât se mai întâmplă să-mi spună prietenii din țară că ei află de la mine de unele chestii care se întâmplă acolo.
Ca fost votant al lui, mă surprinde că încă președintele Iohannis a recunoscut că a făcut greșeli și și-a mai cerut și scuze pentru că ne-a dezamăgit. Și că a îndemnat lumea la vot pentru Europa, subliniind, la ieșirea din secția de votare, pericolul extremist. Prea târziu, firește, și prea puțin pentru ceea ce lasă în urmă regimul său bazat, cel puțin în partea a doua a sa, pe frăția PSD-PNL, care era gata să ne servească pe tavă partidelor rusofile care ne vor ieșiți din lumea civilizată. Deci nu, nu cred că o să-l iert. Și nu cred că partidul său mai pupă vreun vot de la mine în viitorul apropiat.
Ca fost jurnalist TV, mă surprinde plăcut că un partid a avut îndrăzneala să-i interzică accesul unei televiziuni care se pretinde a fi de știri, dar este de departe cea mai mizerabilă sursă de minciuni și propagandă putinistă și antieuropeană din audiovizualul românesc. N-am fost niciodată pentru cenzură, dar și eu, în locul USR, partid bălăcărit sistematic la televiziunea care poartă fraudulos numele țării, aș fi făcut la fel. Să învețe să-și facă meseria de jurnalist și după aia să facă scandal…
Ca dependent de știri, m-a amuzat tertipul pe care unele site-uri l-au ales la tura asta pentru a da informații despre exit-poll-uri înainte de închiderea votării. Dacă altă dată se vorbea despre prețul fructelor și legumelor, acum a fost vorba de o cursă a unor mașini de culori diferite, dintre care mașina roșie era cea mai tare, urmată de cea aurie.
Ca votant care nu-și ia informațiile din rețelele sociale, m-am distrat tare când am văzut că unii fani ai rusofilului Călin Georgescu au votat, din greșeală, cu un partid nou, SENS, format de foști useriști, de orientare de stânga. Motivul: Ei știau că favoritul lor are și un partid care-l susține, numai că s-au lăsat înșelați de aparențe. Din păcate, SENS n-a intrat în parlament, deși ar fi meritat. A intrat însă POT, partidul oamenilor tineri inventat ca să fie vehicul electoral pentru un tip de 62 de ani, cu mentalitate care are cel puțin un secol.
Ca om care-a decis să voteze USR doar în ultima clipă, pentru a nu pierde votul care, natural, ar fi mers spre SENS, nu m-a surprins că niciunul dintre cele trei partide desprinse din zona progresistă, adică preferatul meu inițial, plus REPER și DREPT, n-au făcut pragul, că era la mintea cocoșului că într-o asemenea situație electorală gravă votantul precaut nu va risca experimente. Deși, dacă adunăm procentele celor trei formațiuni, trecem de 5 procente. Cu alte cuvinte, dacă rebelii din USR se uneau, contau.
Ca om care respinge orice ideologie criminală, prezentă, trecută și viitoare, nu m-a surprins că doamna eurodeputat Șoșoacă a participat la comemorarea fostului lider legionar Zelea Codreanu în ziua alegerilor, întâmplător și ziua noastră națională. Bine, cică s-a ales cu dosar penal, care sunt gata să pariez că nu va avea niciun rezultat palpabil. Pentru că și din cauza inacțiunii statului român în fața extremiștilor avem în parlament nu mai puțin de trei partide care suspină după vremurile legionare și se uită cu ochi umezi la pectoralii dictatorului Putin.
Ca utilizator de rețele sociale, descopăr cu indignare că trăiesc cea mai mizerabilă campanie electorală din viața mea. Amenințări cu moartea și cu violența, minciuni la tot pasul, agramați, influenceri și traseiști politici care promovează non-valori, de preferință cu numele Domnului la tot pasul. Și cam zero posibilități să eviți mizeriile astea, pentru că algoritmul ți le bagă pe gât, din cauza distribuirii în masă, prin intermediul fermelor de troli și de boți. Dacă nu mi-ar mai păsa de România mea, adică mâna de oameni cu care sunt în contact datorită rețelelor sociale și pentru care scriu aceste rânduri, aș renunța și mâine. Dar n-o fac, și închei pe această notă deloc optimistă ediția oarecum extraordinară a cronicilor mele.