Cred că e trupa pe care-am văzut-o cel mai des. Și, firește, e formația mea românească preferată. Drept pentru care, când am văzut că se întâmplă să cânte în Pitești fix când eram și eu acolo, n-am ratat ocazia. Mi-am luat frumos bilet online, după care am avut ceva dubii asupra orei de începere a concertului, care nu era clar precizată. Important este însă că am fost acolo când Cristi Minculescu și prietenii lui Valter Popa și Boro au intrat în clubul Hush, loc rămas, din ce-mi dau seama, cel mai bun din Pitești când vine vorba de concerte. Sigur că nu e perfect, mai ales dacă prinzi loc la masa de la etaj, cu vizibilitate redusă, dar ai un sunet neașteptat de bun și o ambianță plăcută. Mai ales când pe scenă este cel mai iubit rocker originar din PItești, care cântă din nou sub numele Iris. Și a cărui voce, care mă dezamăgise la precedenta întâlnire, la defunctul festival Stonebird, era clar în revenire. Nu și dicția, capitol la care Cristi Minculescu n-a excelat niciodată. Dar asta a contat mai puțin pentru noi, cei din sală, care am ascultat și am cântat cu drag cele mai importante piese ale trupei. Au fost și chestii vechi, de genul Pe Ape sau Floare de Iris, și chestii un pic mai noi, precum Somn Bizar sau Baby, precum și cele mai importante preluări, dintre care preferata mea era piesa cântată inițial de Thin Lizzy, Să nu crezi nimic. Am avut parte și de momente emoționante, cum a fost cel în care publicul a fost cel care a lansat celebrul salut “Bună seara, prieteni!”, dar mai ales finalul, când Minculescu a ieșit, la fel de fără fițe cum intrase, pe ușa clubului, petrecut cu aplauze. Iar în urma lui a rămas o experiență pe care mi-aș dori să o pot repeta de cât mai multe ori, cu trupa cu care am crescut și a cărei muzică mi-a însoțit mulți dintre pași.