Ca dependent de știri am fost, și săptămâna asta, la curent cu ceea ce se întâmplă în lume. Dar am ales să mă concentrez pe singurul eveniment care contează cu adevărat, pentru mine. De săptămâna viitoare vom avea tot timpul să povestim despre mersul planetei, ca cetățeni ai unui stat care-a rămas liber sau care, dimpotrivă, a preferat bezna.

Ca român care și-a început viața într-o dictatură am votat deja în favoarea candidatului care-mi oferă mai multe asigurări că țara mea va rămâne liberă, democratică și civilizată. N-a fost deloc greu, că semnele că e democrat, dar mai ales că celălalt ne pregătește un regim autoritar, sunt șocant de vizibile. Firește, ai nevoie de o minte cât de cât liberă, dar altfel totul e la vedere. Atât de sigur este acel candidat de victoria răului pe care ni-l pregătește.

Ca fost olimpic (doar la faza pe liceu) mi-a fost extrem de ușor să mă hotărăsc cu cine votez. Era o decizie luată de vreo juma’ de an, că nu ți se întâmplă în fiecare zi să-ți vină unul dintre cei mai inteligenți oameni ai poporului tău să-ți ceară votul. 

Ca fost ziarist am votat cu sete contra unui curent care este de-a dreptul periculos și care se îndreaptă contra celei de-a patra puteri din stat. Din ce în ce mai mulți băieți și fete care n-ar exista fără rețelele sociale duc un adevărat război psihologic contra ziariștilor care nu sunt, spun ei, de partea poporului, așa cum este o hazna media pe care mulți continuă să o numească televiziune. Vedem zilnic amenințări, reclamații, hărțuieli de tot felul, ceea ce mă face să cred că victoria candidatului care îi atacă în mod constant pe ziariști va duce la violență deschisă, fizică chiar, la adresa presei.

Ca tată de fată am votat pentru candidatul care-mi garantează, prin modul în care se poartă și vorbește, că țara mea va rămâne în continuare sigură pentru copilul meu, căruia îi place acolo. Firește, sub asaltul masculinității toxice revărsate din haznalele netului, promovate de nulități agresive precum frații Tate, susținători ai candidatului care le folosește lecțiile mizerabile, România, la fel ca și restul lumii, este din ce în ce mai misogină. Dar alegerea de luni poate chiar repara asta, cu ajutorul unui prime doamne cu personalitate și sensibilitate.

Ca alegător care n-a ratat, la viața lui, decât referendumurile cu care n-a fost de acord (la care absența a fost de fapt un vot) vă invit, de fapt vă rog frumos să mergeți la vot. Știu că mulți vă spun, ca și mine, că e cea mai importantă alegere, ceea ce vă amintește de oricare alt vot din trecut, unde ascultați fix aceeași poezie. Cu tristețe și frică vă spun că, de data asta, pericolul este real. Votul vostru chiar ar putea fi ultimul liber, iar campania care s-a încheiat în dimineața asta a abundat în dovezi care sprijină afirmația mea. Dacă vă place viața voastră, dacă preferați libertatea și prosperitatea întunericului dictaturii, MERGEȚI LA VOT! 

PS: Fotografia reprezintă locul meu preferat din întreaga lume, parcul Trivale din Pitești, care, în cazul unui vot pentru o Românie autoritară și putinistă, mi-ar deveni, treptat, inaccesibil.