Ca vizitator ocazional de supermarketuri românești nu mă miră că în orașul meu preferat apare un nou Kaufland. O fi criză pe la televizor, dar apetitul compatrioților mei pentru cumpărături este încă la cote ridicate, deci un supermarket nou este fix ce trebuie. 

Ca șofer care încetinește la vederea unui urs la marginea șoselei doar atunci când e blocat de amatorii de poze cu temutul animal am aflat cu tristețe, dar fără surprindere, că un turist a fost omorât de ursoaica pe care o filma de aproape. Știu că în țara mea legea este adeseori facultativă, dar se mai întâmplă situații în care urmările unor fapte ilegale sunt mortale. Iar unii oameni ar avea ce învăța de la animalele pe care le disprețuiesc în ceea ce privește instinctul de conservare. 

Ca suporter la fără frecvență mă bucur că FC Argeș și-a mai găsit un sponsor. Bine, am râs la început, când am văzut că e vorba de o firmă de produse din carne. După care mi-am dat seama că este de 1000 de ori mai bine să vedem pe tricouri reclame la mâncare decât la pariuri sportive. Nu de alta, dar produsele noului sponsor al piteștenilor sunt utile, pe când pariurile distrug sportul și pe oamenii care au ajuns dependenți de ele. 

Ca votant al lui Nicușor Dan nu mă surprinde că măsurile fiscale anunțate de guvern cuprind creșterea TVA despre care actualul șef al statului a dat în scris la televizor că nu se va întâmpla în mandatul lui. Situația e atât de nasoală încât și eu, în locul lui, aș prefera să mă acuze lumea că mint decât că nu fac tot ce pot să salvez țara. Iar pachetul ăsta de măsuri este, clar, tot ce poate regimul Nicușor-Bolojan, în condițiile unei majorități parlamentare conduse fix de PSD și PNL, cele două partide care-au condus cel mai mult țara spre dezastrul actual. Și apropo de chestia asta, PSD amenință că iese de la guvernare dacă mai este acuzat de deficitul excesiv de către colegii de coaliție. Ca om care-a mai prins marele partid în diverse coaliții, nu mă miră că pesediștii se dau victime, după ce și-au atacat mereu partenerii de guvernare, pentru a marca, cu ajutorul televiziunilor prietene, puncte electorale. Bine, eu în locul lui Nicușor Dan le-aș da cu sec, că tot se dau ei mari jucători de poker politic: Ieșiți de la guvernare și dați jos guvernul, să vedem cum vă mai țineți primarii abonați la banul public. 

Ca fost realizator de clipuri publicitare la televiziuni de provincie nu mă miră că prefectul de Suceava face reclamă la o spălătorie auto cu S Klass-ul din dotare. Și cu o scumpete de hanorac de vreo 800 de euro. Cei care l-au votat se așteaptă să se dea mare cu averea lui, pentru care votantul îl invidiază, dar îl și respectă. Când cei mai mulți dintre noi vom reuși să votăm valoarea umană și nu aroganța dată de bogăție și putere vom scăpa și de asemenea baroni locali. 

Ca fost angajat la stat în patria mumă nu mă surprinde că fata unui fost deputat pesedist, actualmente mare suveranist de televizor, a fost rechemată urgent de la consulatul de la NY, unde fusese transferată recent de la primul ei job din viață, ceva pe la primăria sectorului 4, unde chiar tati o angajase, potrivit propriilor lui cuvinte. O fi pentru că o investigație Snoop a descoperit faza, sau pentru că tânăra speranță a diplomației românești plătește pentru că tăticul ei a dat în partidul doamnei ministru în direct la televiziunea “poporului”?

În calitate de client ocazional de baruri și hoteluri din patria mumă nu mă miră că domeniul a înregistrat o scădere de 8% doar pe primele patru luni ale lui 2025. La ce prețuri și servicii se practică în România, de am ajuns să beau o bere mai ieftin în centrul Pragăi decât în buricul Piteștiului, mă așteptam.

Ca fost și viitor spectator al AC/DC nu mă surprinde că președintele ceh a fost la concertul legendarei trupe de la Praga. Și că a fost pozat cu berea în mână. Îmi pare rău că nu l-am văzut pe Petr Pavel la Bruce Springsteen, când am fost și eu la respectivul concert. Și aștept cu încredere poze similare cu președintele Dan, fix genul de lider care poate fi găsit printre oamenii normali, făcând lucruri normale. 

Ca amator de baschet nu mă miră că, după ce a făcut parte din echipa care a câștigat campionatul european, belgianca Julie Vanloo s-a trezit concediată de echipa ei din WNBA, Golden State Valkyries, pentru că a îndrăznit să meargă la națională în plin sezon. MAGA funcționează foarte bine și în sport, se pare. 

Ca vizitator ocazional de muzee, am aflat cu plăcută surprindere că, la nunta lui Bezos, Bill Gates s-a dus la muzeu să vadă operele lui Da Vinci. Și-a luat și bilet, ca orice om normal. Asta în timp ce mulți alți nuntași făceau shopping. 

Ca amator de concerte nu mă surprinde că o universitate din UK a descoperit că mersul la concert de două ori pe lună are efecte pozitive asupra sănătății mintale. Plus că trăiești cu nouă ani mai mult. Cu alte cuvinte, puteți să-mi spuneți Highlander.