Sergiu Rizescu, unul dintre puțini politicieni pe care i-am respectat, nu mai este printre noi. L-am cunoscut când am intrat în partidul pe care fostul deținut politic l-a reînființat după 1989, după care am comunicat foarte bine și în relația tânăr jurnalist-deputat. A fost unul dintre cei mai eleganți, și la propriu, și la figurat, oameni din județ, care a contribuit, cât a putut, cu stilul lui împăciuitor și diplomația sa omniprezentă, la guvernarea CDR din perioada 1997-2000. După aceea s-a retras, treptat, din viața publică, așa cum și partidul căruia i-a dedicat viața și libertatea a devenit, treptat, irelevant. Domnul Rizescu va rămâne, cel puțin pentru noi, cei care-am avut norocul să-l cunoaștem, un model de personalitate publică pe care, din păcate, nu-l mai întâlnim azi.
Podul peste Râul Doamnei din Pitești a intrat în refacere. Drept urmare, până la finalul anului se circulă doar pe sensul spre oraș. Ce bine că n-am drum cu mașina prin zonă în perioada asta. Dar altruistul din mine este alături de prietenii mei piteșteni în greaua încercare legată de tranzitul prin una dintre cele mai aglomerate zone din oraș, care devine, iată, și mai aglomerată.
Aproape de zona respectivă, adică în Parcul Lunca Argeșului, va apărea un nou teren de baschet, spre bucuria amatorilor sportului meu preferat, printre care se numără și fiica mea. Zice primarul că terenul ăsta va fi urmat și de alte chestii noi de agrement, ceea ce nu poate decât să mă bucure, pentru că cel mai nou parc al urbei mi se pare în continuare destul de plicticos, atunci când nu găzduiește Simfonia Lalelelor.
Piața Traian s-a redeschis, după lucrările de reabilitare care-au durat luni bune, de n-am avut unde mă parca luna trecută când mergeam acolo după cei mai buni pepeni din lume. În schimbul a doar 3,6 milioane de lei, piața cu pricina primește și ea un aspect cât de cât modern, ca să nu mai vorbim de încălzire și răcire, pentru minimul confort al oamenilor care lucrează acolo.
Și tot de pe meleaguri argeșene, weekendul care vine va avea loc festivalul Posada, ajuns la venerabila vârstă de patru decenii. Ironia sorții face ca cele mai bune trupe programate, Moonspell și Tiamat, să fie fix acelea pentru care m-am dus eu la Posada în 2019. Și n-am regretat, așa cum sunt convins că nu veți regreta nici voi dacă mergeți la finalul săptămânii pe la Câmpulung, la festival.
Decizia prin care Consiliul de Conducere a României (instituție mai cunoscută sub numele de Curtea Constituțională a României) a decis că legea se aplică retroactiv împotriva primarului de origine germană de la Timișoara, total întâmplător lider al celui mai incomod partid al patriei, mă face să mă îndoiesc serios de caracterul democratic al țării mele. De fapt, după decizia acelorași dumnezei de la CCR (da, narcisistul din mine se autocitează, din nou) care a anulat alegerile acum aproape doi ani, patria mumă alunecă nu foarte încet, dar din ce în ce mai sigur, spre o formă de organizare care seamănă suspect de mult cu o dictatură. Nu a unui singur om, sau a unei singure găști, ci a unui sistem de organizare care se vede, pentru prima dată de la apariția sa, pe ruinele statului ceaușist, contracarat din interior. Iar una dintre manifestările sale este această hotărâre prin care un tip care-a venit din Germania, unde l-a consiliat pe președintele de acolo, de bună voie și nesilit de nimeni, să facă politică și administrație la noi, este demis din funcția de primar. În aceeași țară în care un alt etnic german a putut acumula case din banii de meditații fără ca aceeași justiție să-l deranjeze serios nici în timpul multelor mandate de primar, nici în deceniul în care ne-a fost președinte. Dar, mă rog, legea română aplicată de CCR distinge clar între un german bun și unul rău. Apropo, această parte din cronici nu este despre politică românească (că am spus că nu mai scriu pe tema asta). Nici despre justiție. Este despre noi ca nație, care permite și chiar votează un asemenea sistem care ne apropie de Turcia lui Erdogan, acolo unde primarul Istanbului, întâmplător liderul opoziției de la acea dată, stă de ani buni după gratii.
Facebook rămâne sursa principală de informare pentru români, arată un sondaj Expert Forum. Cu toate acestea, lumea are mai multă încredere în televiziune decât în rețeaua lui Mark. Iar radioul este sursa cu cea mai mare credibilitate. Tiktok-ul e și el pe-acolo, pentru că e preferat de către tineret. Și pentru informare, și pentru încredere. Iar aproape un sfert din popor nu are încredere în nicio sursă de informare. La mine e simplu: Dacă văd o știre pe rețele (Facebook, X sau eYou) sau la televizor (foarte rar, pentru că de obicei știu dinainte ce apare acolo) o verific prin sursele mele online.
Apropo, dacă tot vorbesc de sursele mele online, m-am gândit să le menționez, mulțumindu-le implicit pentru informarea corectă. Astfel, la nivel local folosesc epitesti.ro, pitesti24.ro, anchetaonline.ro, jurnaluldearges.ro și ziarulargesul.ro. Plus arges-sport.ro, firește, pentru tot ce-mi trebuie din sportul local. La nivel național prefer g4media.ro, spotmedia.ro, ziare.com, digi24.ro, antena3.ro și hotnews.ro, cu toate că site-ul condus de Cătălin Tolontan, pe care-l urmăresc încă de pe vremea când se chema Revista Presei, este cam iritant de când e pe bani. Adică înțeleg și susțin dorința presei de a condiționa accesul, dar doar când conținutul este premium. Ceea ce, sincer, nu pot spune despre toate articolele pentru care Hotnews cere bani. Iar la nivel mondial nu fac nazuri, preferând totuși presa britanică, de genul Financial Times sau The Guardian, și ziarele belgiene, în special Le Soir.
60% dintre primării au acceptat să se comaseze. Nu la noi, la frații de peste Prut. La noi subiectul reorganizării teritoriale e tabu. Pentru că primăriile au și ele rostul lor. Politic, evident. Că bani nu fac. Ci consumă pe tot felul de fițe, cum ar fi iPhone de ultimă generație. Uite încă un motiv pentru care unirea cu Moldova ar fi o idee bună. Cu condiția, firește, ca Maia Sandu să preia conducerea României mărite. Că a demonstrat și demonstrează că știe, poate și vrea. Spre deosebire de omologul ei de la București.
Zeci de mii de oameni au venit să vadă, în Grand Place din Bruxelles, covorul de flori care este amenajat, tradițional, la fiecare doi ani, la mijloc de august, în locul meu preferat din oraș. Firește că am fost și eu, simțind, cu ocazia asta, plăcerea de a te înghesui peste tot prin zonele instagramabile pe care o încearcă locuitorii marilor capitale turistice ale lumii. După care am observat de pe margine, din două unghiuri, rodul cooperării florale dintre țara gazdă și cea a Soarelui Răsare. Care mi s-a părut fad, cu niște culori mai degrabă șterse, total diferit de realizările altor ani. Am fost și la show-ul de muzică și lumini din aceeași piață, unde am văzut de-a lungul timpului proiecții care mai de care mai spectaculoase. N-a fost cazul acum, când în doar câteva minute am văzut niște raze de lumină banale, cu acompaniament sonor discret care se dorea apropiat de specificul japonez. A fost, cum spunem noi, ca la pomul lăudat. Dar, dacă peste doi ani sunt prin zonă, voi reveni. Poate voi avea parte de o surpriză plăcută de data asta.
Bibi Netanyahu și-a pus UK-ul în cap după ce s-a referit la regat ca la “prima republică islamică cu arme nucleare”. Dincolo de faptul că afirmația e cel puțin dublu eronată, pentru că Pakistanul este republică islamică și are arme nucleare din secolul trecut, reacția premierului israelian arată mai degrabă disperare. Pentru că își pierde, încet, dar sigur, aliații externi (ambasadorul US, de altfel mare fan al statului evreu, tocmai i-a numit teroriști pe coloniștii israelieni care i-au asediat pe palestinieni în propriile case). Plus că are și mandat internațional de arestare din Turcia, pentru modul mizerabil în care Israelul a tratat Flotila pentru Gaza (mizilic în raport cu multe dintre abuzurile statului evreu din ultimii ani), dar aici e vorba despre propaganda unui dictator deja consacrat contra unuia care încă mai poate fi răsturnat de la putere prin alegeri. Ceea ce este posibil, pentru că Bibi se confruntă cu cel mai popular lider militar. Poziție pe care, cândva, a ocupat-o și el.
Apropo de extremiști, două tipe din UK, care cântă punk sub numele de Lambrini Girls, i-au enervat pe unii portughezi după ce au afișat un banner cu “Fuck Chega!” și au și scandat același lucru la un festival lusitan. Dacă aș fi fost acolo, poate aș fi scandat și eu același lucru, dată fiind părerea mea despre partidele extremiste de oriunde. Că tot veni vorba, credeți că la vreun festival din România ar avea cineva curajul să scandeze și/sau să afișeze “Fuck AUR!”?
Acțiunile Moderna au crescut de aproape trei ori după ce firma care ne-a dat prima armă antiCovid a obținut rezultate promițătoare la testele cu vaccinul său contra cancerului de piele. Chiar dacă știri de genul ăsta au mai apărut, ceva îmi spune că acum există motive reale de optimism pentru mult prea mulții bolnavi și pentru cei dragi lor. Firește, nu și pentru antivacciniști, care își vor vedea convingerile oarecum zdruncinate. Nu dărâmate, evident, pentru că nu poți demola ceva ce nu se bazează pe chestii reale.
Un adolescent irlandez de 17 ani a murit electrocutat în momentul în care a vrut să-și facă un duș în timpul vacanței din insula grecească Kimilos. Primele cercetări arată că clădirea în care stătea victima avea un duș improvizat, la exterior. Iar acum se analizează sistemul electric. Indiferent de rezultatul anchetei, moartea turistului irlandez va afecta cu siguranță cifrele turistice elene. Nu și pe mine, care n-am folosit niciodată asemenea cazări mai mult sau mai puțin improvizate. Pentru că știu că Grecia seamănă mult prea mult cu țara mea când vine vorba de respectarea și/sau interpretarea legilor.
Că tot vorbeam de turism, cititorii Time Out au decis că, anul ăsta, orașul cel mai frumos din lume ar fi Cape Town, unde n-aș merge nici plătit. Pe locul doi vine unul din locurile mele preferate din insulele britanice, și anume Edinburgh. Pe locul trei este Sidney, un oraș la care mă atrage în primul rând clădirea operei, deocamdată singurul meu motiv pentru a face, cândva, drumul extrem de lung către Australia. Pe patru este Chicago, o potențială destinație într-o Americă post-MAGA. Iar pe cinci este Lisabona, unul dintre orașele cele mai primitoare pe care le-am vizitat.
Și, ca să închei pe un ton patriotic, topul destinațiilor căutate de turiștii care vor să scape de aglomerația verii și pleacă în vacanță în septembrie are Clujul pe prima poziție. Da, utilizatorii Skyscanner (cei care n-au copii de vârstă școlară, presupun), ar vrea să meargă în orașul Untold-ului în luna de după marele festival. Sincer, îi înțeleg, și eu am fost pe-acolo oarecum în afara sezonului și n-am regretat. După cum n-am regretat nici vizitele în alte orașe prezente în topul cu pricina, precum Palma de Mallorca sau Zadar, care sunt mai calme începând cu luna septembrie.