În ultimii ani, mai ales după pandemie, lumea se bulucește la marile concerte ale trupelor și/sau artiștilor de legendă. Mai ales când e vorba de formații care se refac sau mai au puțin și se retrag, pe motiv de vârstă. Așa se face că un astfel de concert se transformă într-un eveniment de excepție în viața unei localități, indiferent de mărimea acesteia. De aceea, de exemplu, anul trecut, nu mai puteai găsi o cazare rezonabilă pe o rază de 50 km a orașului lui Hans Christian Andersen, unde concerta Bruce Springsteen. Sau, în cazul la care mă refer, Parisul avertiza că zona concertului AC/DC ar trebui evitată de automobiliști în seara show-ului. Ceea ce, de altfel, am și făcut, alegând transportul în comun, unul dintre cele mai complicate și mai proaste din câte-am întâlnit. A urmat experiența de catering de la Stade de France, acolo unde prețurile mari se împletesc cu serviciul prost și aroganța personalului. Ajuns pe peluză, pentru că alesesem o experiență mai tinerească în locul unui scaun în tribună, mă trezesc că începe să plouă. Mai întâi câțiva stropi, bineveniți după o zi de caniculă, după care un fulger combinat cu un trăsnet, văzut de tot stadionul ca un semn bun înaintea concertului unei trupe al cărui principal hit se cheamă “Thunderstruck”. Și zeci de minute de ploaie torențială, de nu mai puteai vedea clar ce se întâmpla pe scenă. Acolo unde deja prestau legendele de la AC/DC, Angus Young, a cărui vârstă o trăda doar părul alb, și Bryan Johnson, a cărui voce, deși părea intactă, era mai mereu neclară. Mă rog, o fi fost și vina sonorizării, extrem de tare pentru urechile mele sensibile de veteran de concerte, care distorsiona în așa măsură piesele încât m-am trezit că-mi lipsea ambianța din fața Casei Poporului, acolo unde îi văzusem prima dată pe celebrii rockeri. De aceea n-am stat decât jumătate de concert, dintre care o bună parte în ploaie. Și-am plecat fără să plâng după bani (era, de fapt, un concert pentru fii-mea, care-și dorea de ceva ani să vadă AC/DC live), dar cu ideea de a evita, pe cât posibil, marile concerte viitoare cu artiști deja văzuți. Pentru mai puține dezamăgiri și economii care pot fi mai bine direcționate spre concerte mici, cu nume mai puțin gigantice, dar care sună bine. Pentru că mă simt bine să fiu parte a minorității care merge la concerte pentru muzică, nu pentru că așa e trendy sau pentru a mă lăuda pe rețelele sociale.