De zilele Piteștiului, Biblioteca Județeană expune cărți, fotografii și obiecte care povestesc despre cei 638 de ani de istorie a orașului meu preferat. La Argeș Mall, firește, ca să se asigure că audiența expoziției va fi maximă. O idee bună, pentru că știm cu toții că în ziua de azi cultura și educația nu se mai fac decât foarte puțin în instituții. Ca să ajungi la public (cea mai mare parte a lui, adică) mergi unde merge el, la mall și/sau pe tiktok.
Piteștiul va avea un nou Lidl, la autogara din Târgu din Vale. Nu știu al câtelea e, dar știu că nu va fi gol, în ciuda lamentărilor zilnice de pe rețele sau de pe la televizor. Că nemții de la Lidl n-ar fi băgat ei aproape 5 milioane de euro într-o investiție care să nu aducă beneficii.
Ludovic Orban se întoarce în PNL prin fuziunea cu actualul său partid, Forța Dreptei. Această mișcare contribuie la un viitor pol liberal, care ar urma să cuprindă și alte formațiuni de orientare similară, precum Reper. Eu sunt total favorabil unirii tuturor forțelor de dreapta, cu care chiar s-ar putea să votez, în lipsă de altceva mai bun (un partid adevărat de centru sau chiar stânga), dar cu o singură rugăminte: Nu-l mai lăsați pe domnul Orban să cânte în public, nici cu vocea, nici cu chitara.
Postul Realitatea a anunțat la CNA că are management 100% american, chipurile ca să-l protejeze de abuzurile statului român. Mișcarea, făcută cu aprobarea ambasadei US, m-a amuzat din mai multe motive. Primul, pentru că mi-a amintit de vremurile când Ion Iliescu și camarazii lui de Revoluție sunau la ambasada URSS să anunțe cine sunt și ce vor. Al doilea, pentru că filiala tv a cultului lui guru spune că managementul american (dintr-o țară mai prost clasată decât noi la libertatea presei) le va garanta libera exprimare. Și ultimul, pentru că nu mi s-a părut că onor statul român a săvârșit abuzuri contra respectivului post, dator vândut la buget, dar recent salvat de către justiție (ramură a aceluiași stat român) de la închidere, printr-o decizie de o rapiditate greu de egalat.
De ziua Europei, Diana Șoșoacă a rupt în două drapelul albastru cu 12 stele, întâmplător simbolul instituției care îi plătește salariul de europarlamentar. Un gest normal pentru un cetățean care șochează, și o face cu succes. Dar, și aici sunt convins că am o părere minoritară, un gest prin care doamna cu pricina face o reclamă extrem de bună tocmai Uniunii pe care nu scapă nicio ocazie de a o umili. Pentru că UE este atât de liberă încât îți permite, pe banii ei, să-i distrugi simbolurile. Pentru că dacă Diana Șoșoacă s-ar duce în vizită la prietenii ei ruși sau nord-coreeni, cu care se pozează des, și le-ar distruge steagul, n-ar mai vedea lumina zilei.
Apropo de așa-numiții “suveraniști”, fostul meu coleg de liceu Robert Turcescu este făcut cu ou și cu oțet pe net după ce a postat chestii nesimțite despre concertul Metallica. M-am ținut de nas și i-am citit postarea, dar tot n-am reușit să le dau toată dreptatea criticilor fostului deputat. Da, nu poți vorbi așa despre tipii de la Metallica, mai ales când tu, în branșa lor, n-ai depășit stadiul debutului fără cine știe ce succes. Dar nici nu pot fi de acord cu cei care-l fac manelist pe unul care știu sigur că nu e doar pentru că a ajuns de altă parte a baricadei politice. Suntem totuși într-o societate democratică, unde omul are dreptul la opinie, chiar dacă nu ne place. Nici omul și nici opinia lui.
De cealaltă parte a continentului, însă, spaniolii au sărbătorit 40 de ani de când au intrat în UE. Iar ei, spre deosebire de noi, care de-abia la anul facem jumătate din perioada asta, chiar sunt recunoscători pentru statutul dobândit în 1986, la doar câțiva ani de la moartea dictatorului Franco. Atât de recunoscători încât meciurile din etapa din weekendul trecut din prima ligă de fotbal au afișat, la televizor, drapelul mai sus menționat. Acesta s-a aflat inclusiv pe banderola căpitanilor de echipă, de altfel. Știam eu de ce Spania este una dintre destinațiile mele favorite de vacanță și, probabil, locul unde mă voi retrage la pensie.
Tribunalul anticorupție din Ucraina a cerut arestarea lui Andrii Iermak, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui Zelenski. Pentru corupție, firește. Nu știu care va fi deznodământul anchetei, dar mă bucur că justiția din țara vecină funcționează inclusiv pe timp de război. Asta în vreme ce pe la noi nici nu mai țin minte ultimul nume cu adevărat important care-a fost deranjat de DNA.
Un turist din Germania și-a dat în judecată agenția de turism pentru că nu erau șezlonguri disponibile la hotelul unde stătea. Și-a câștigat. La început subiectul nu m-a interesat, dar după ce am aflat că era vorba de un hotel de 5 stele, all-inclusive, din insulele grecești, și că toate cele 400 de șezlonguri erau ocupate de prosoape încă de la ora 6 dimineața, m-am trezit că simpatizez mult mai mult cu respectivul turist. Pentru că și eu detest cu pasiune, când mai ajung la all-inclusive la mare, de obicei la greci, de altfel, să vânez șezlonguri goale chiar înainte de micul dejun. Omul n-a recuperat prea mult din suma oricum exagerată plătită, dar faptul că a câștigat arată că e loc de mult mai bine in modul în care hotelurile ne tratează pe banii noștri, de obicei nu puțini.
Londra este orașul cel mai bun din lume pentru cultură, spun cititorii revistei TimeOut, care, total întâmplător, își are sediul fix pe malul Tamisei. Cu toate acestea, eu, care am dezvoltat o pasiune pentru respectivul oraș, preferatul meu dintre cele cu care nu am sau am avut legături rezidențiale, sunt total de acord cu rezultatele respectivului sondaj. E suficient să te uiți pe distribuția spectacolelor de teatru, la orice moment, și înțelegi de ce capitala britanică este peste Paris și New York la capitolul cultură.
Cupa Belgiei a fost câștigată de preferata mea, Union Saint Gilloise, care a băgat patru goluri (unul anulat de VAR) și a primit doar unul de la vecinii de la Andelecht. N-am fost la meci (mi-am vândut biletul chiar în ziua finalei), și bine am făcut, pentru că suporterii învinșilor au făcut tot ce-au putut ca să strice atmosfera de derby bruxellez pe care o aștepta suflarea fotbalistică din orașul meu. Au aruncat cu fumigene non-stop, ceea ce a dus la trei întreruperi mari ale meciului, plus câteva incendii, din fericire de mică anvergură. În plus au stricat nu mai puțin de 500 de scaune de pe cel mai important stadion al țării, Roi Baudouin, spre indignarea edililor orașului. Aceștia speră, și eu sper, ca noua lege a sportului să-i pedepsească pe golanii care se dau mari suporteri. Bine, eu îmi doresc, în sinea mea, să se ajungă ca în Anglia, singurul loc unde m-am simțit relaxat și în siguranță pe stadion, atât singur, cât și cu fiica mea.
Și, că tot vorbeam de sportul rege, FIFA organizează, deja luna viitoare, nu una, ci trei ceremonii de deschidere a Cupei Mondiale, câte una de fiecare țară gazdă. La americani capete de afiș sunt Anitta, Future și Katy Perry, iar la mexicani Alexandro Fernandes, Belinda și Danny Ocean, dintre care am auzit vag de artistul cu nume viitor și un pic mai mult de actuala prietenă a fostului premier canadian. Apropo de țara frunzei de arțar, acolo headliner este Alanis Morissette, de altfel singurul artist pe care, într-o realitate paralelă în care aș avea de aruncat zeci de mii de dolari pentru cea mai lacomă cupă mondială din istorie, mi-aș dori să-l văd cântând. Mai ales că show-ul are loc la Toronto, un loc unde nu mi-ar părea rău să revin. Pe lângă show-urile de la ceremoniile de deschidere, FIFA organizează, în premieră, și un mini concert la pauza finalei de pe 19 iulie. Atunci ar urma să cânte Madonna, Shakira (care are și imnul competiției, mult mai leșinat decât cel din Africa de Sud din 2010), și BTS, proaspăt reveniți în actualitate după ce și-au făcut serviciul militar. Niciun nume nu mă interesează, deși Met Life, stadionul din New Jersey unde va avea loc finala, ar fi meritat atenția. Poate cu altă ocazie, când accesul în State nu va presupune ștergerea rețelelor sociale de pe telefon (pentru că riști să nu intri dacă ai postat ceva nasol despre MAGA, ceea ce eu tot fac).