La vremea când prin patria mumă lumea se tot îndemna la pahare, că doar cerea tradiția să dai pe gât nu mai puțin de 40 de asemenea recipiente, de preferință umplute cu altceva decât apă, eu prestam altceva. 40 de riffuri, adică. Mă rog, or fi fost mai multe, dar ați prins ideea. Dar exista și legătură cu băutura, pentru că evenimentul cu pricina era la doar un kilometru de fabrica Stella Artois. Dar să revenim la muzică, și anume la trupa care m-a scos din casă la vreme de mucenici, adică Prong. N-aș putea spune de cât timp îi ascult pe cei trei americani, cert este că o fac din mileniul trecut. Cumva pentru că am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru ritmul produs de metalul hardcore, mai spre thrash decât ceea ce prestează Biohazard, o altă trupă preferată de-a mea. Bine, mai știam niște piese, de pe la radio sau de pe vreo casetă ajunsă accidental la mine pe vremuri, dar n-am fost și nu sunt un mare fan. Ca atare am prestat concertul pe motiv din curiozitate, care mi-a fost răsplătită din plin. Două ore de ritmuri sacadate, cum îmi place mie, combinate cu o voce care în general presta ce și cum trebuie, deși baza o constituia partea instrumentală. Asigurată de chitaristul vocalist și basistul care ambii aveau bicepșii mai impozanți decât ai bateristului. La un volum destul de ridicat, care cumva distorsiona sunetul, ceea ce m-a făcut să plec cu mici dureri de urechi. Bine, am mai plecat și cu o ușoară plictiseală, pentru că riffurile de care povesteam mai devreme nu erau prea diferite. Poate și de asta nu am decât o piesă Prong pe selecția mea cotidiană de metal. Cu alte cuvinte, nu voi reveni. Dar n-a fost nici pierdere de bani și nici de timp, că pe ansamblu a fost un show agreabil.