Ca șofer mă bucur că s-a mai dat în folosință o nouă bucată din cea mai așteptată autostradă, Pitești-Sibiu. Astfel, de-acum putem merge pe autostradă până în Curtea de Argeș. E și asta o consolare, în așteptarea finalului lucrărilor la A1.
Ca amator de concerte care n-a ajunge anul ăsta la Posada Rock tocmai am primit un nou motiv pentru care ar fi meritat să-mi aranjez altfel vacanța de vară. Trupa mea italiană preferată, Lacuna Coil, tocmai a fost anunțată ca headliner la festivalul de la Câmpulung. Dacă mai puneți la socoteală că anul ăsta vin acolo și Hypocrisy, și Geoff Tate (fostul vocal al trupei mele preferate, Queensrÿche), și Flotsam&Jetsam, sfatul meu e să vă grăbiți să vă luați bilete.
Ca votant al președintelui Dan nu mă miră că acesta nu reușește să-i convingă pe reprezentanții partidelor non-extremiste să accepte să guverneze împreună. Pentru că, de data asta, nu mai e cazul să facă toți bani împreună, ca în coalițiile precedente. Dimpotrivă, noul guvern are de gestionat urmările dezmățului bugetar al PSD, PNL, UDMR și USR, în ordinea nocivității acestora, din ultimii ani. Deci bani mai puțini și pierderi de imagine mai multe și mai mari. Dar, ca rezident al unei țări care deține recordul mondial la durata negocierilor pentru un nou guvern și ca locuitor al unui oraș care, la un an de la alegerile locale, nu este capabil să-și găsească noua guvernare, prefer starea asta de incertitudine unei decizii proaste, cum au fost cele mai multe rezultate ale negocierilor pentru administrarea României. Pe de altă parte, poate anticipatele n-ar fi chiar o idee așa de rea. Cu un singur partid extremist rămas în joc, și cu scoruri mici pentru PSD și PNL, președintele Dan își poate lua USR-ul înapoi și-l poate transforma în partid prezidențial de 30%, pe model Macron.
Ca utilizator de rețele sociale care nu distribuie fake-news decât foarte rar, din greșeală, evident, nu m-a mirat scrisoarea aia cu chemarea la oaste a românilor din diaspora, acolo unde, să nu uităm, câștigă alegeri tocmai extremiștii care propagă minciuni pe internet (știu, e pleonasm, că altfel de extremiști nu sunt). M-a surprins plăcut, însă, dezmințirea rapidă a ministerului apărării. Și aștept o reacție viguroasă a serviciilor, pentru că aici e vorba de război hibrid pur. În plus, m-a distrat reacția din rețelele românești, cu o scrisoare similară, prin care ministerul educației le cerea tuturor diasporenilor să revină să-și termine școala. Aici chiar mi-a părut rău că a fost fake.
Ca om căruia puțin îi pasă de orientarea sexuală a altor oameni m-a distrat când am citit că, în reacție la parada Pride de anul ăsta din București a fost organizată o activitate contrară, numită “Marșul Normalității”, pasămite pentru apărarea valorilor creștine pe care oamenii de altă orientare sexuală le-ar pune în pericol. Iar distracția mea fost și mai mare când am văzut că organizatoarea respectivului marș a fost Diana Șoșoacă. Dacă această doamnă reprezintă normalitatea, dați-mi voie să mă consider anormal. Și să fiu și mândru de asta.
Ca român care trăiește în Bruxelles nu mă miră că europarlamentarul Rareș Bogdan a participat la o petrecere cu manele pe undeva în mijlocul unei străzi din capitala belgiană. Nu de la mine sau alții ca mine își ia fostul realizator TV de la Realitatea, care mie unul mi se pare unul dintre cei mai inutili politicieni români, voturile. Iar un manelist e mai ușor de convins decât unul ca mine, care nu-și ia informațiile de pe tiktok.
Ca proamerican nu mă surprinde că, pe fondul protestelor din LA, nici măcar senatorii nu sunt feriți de violența paznicilor trumpiștilor care conduc țara cu o mână din ce în ce mai fermă. Astfel, un ales democrat din California a fost evacuat rapid și violent din sala în care șefa de la Homeland Security se lăuda cum eliberează ea marele oraș cu armata, pentru că a îndrăznit să-i pună întrebări.
Ca vizitator oarecum frecvent al Londrei nu mă miră că locuitorii cochetei zone Notting Hill, făcută celebră de filmul omonim, au ajuns atât de sătui de influencerii care le fac poze la casele acelea superbe încât au decis să le vopsească în negru, după cum îmi spune fii-mea, a cărei dependență de știri, boală grea, ereditară, e deja îngrijorătoare. E păcat de aspectul locului, dar nici să nu mai poți să te bucuri de liniștea casei tale din cauza goanei după like-uri a unor neica nimeni de pe net nu e normal.
Ca suporter ocazional al echipei naționale a Spaniei nu m-a bucurat înfrângerea acesteia din finala Nations League. Dar mi s-a părut meritată, pentru că vecinii iberici au demonstrat clar că și-au dorit mai mult victoria. Iar lacrimile lui Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, au arătat asta.
Ca amator de concerte mă bucur că fanii Black Sabbath care n-au prins bilete la ultimul concert al trupei vor avea ocazia să-l vadă online. Nu gratis, firește, că pensia inventatorilor metalului are clar nevoie de câte 25 de lire sterline de cap de fan online.