Ca fost absolvent al Colegiului Brătianu din Pitești de pe vremea când se chema Nicolae Bălcescu sunt extrem de mândru că premiul Juvenes Translatores pentru România de anul ăsta a fost câștigat de o elevă a liceului meu. Sabina Terzea a fost astfel recompensată de către Comisia Europeană pentru traducerea ei din germană în română. Știind cât de mult succes au specialiștii în limbi străine în cercurile conducătoare ale patriei mumă, mă aștept, spre binele ei, s-o regăsesc pe Sabina pe undeva prin vestul continentului, mai ales că limba celui mai important stat din UE e mereu la căutare în partea aceea de lume.
Ca cinefil care stătea la cozi de sute de oameni la filme nord-coreene în Piteștiul comunist mă bucur că cinema București se va numi Cinematograful de Artă Mircea Diaconu. N-oi fi fost eu mereu de acord cu politicianul cu același nume, dar a fost unul dintre cei mai importanți argeșeni din cultura românească a ultimelor decenii.
Ca fost realizator de televiziune mărturisesc spășit că nu am fost niciodată atât de fermecat de vreunul dintre invitații mei încât să mă apuc să mă filmez în zăpadă în costum de baie. Dar trebuie să recunosc, Elena Udrea de pe vremuri nu se ridica la nivelul de fascinație al lui Kremlin Georgescu, cel care-a inspirat-o pe Anca Alexandrescu, tanti aia care ne tot zice marș la oră de maxim audiență, să facă acest gest extrem din punct de vedere al confortului termic.
Ca susținător al Golaniadei sunt total scârbit de pervertirea idealurilor de atunci de către candidatul rusofil care vrea fix contrariul celor care au protestat în 1990 în Piața Universității. Pentru că fanaticii georgilieni au folosit cântecele lui Cristian Pațurcă și au fluturat steaguri rusești la mitingul lor din același loc care era pe vremuri liber de comunism. Acum este însă murdărit de prietenii celor care ne-au ținut zeci de ani în bezna dictaturii comuniste. Dacă aș fi urmaș al lui Pațurcă, aș apela la justiție.
Ca pasionat de politică trăiesc cea mai nasoală perioadă de când mă știu. Crescut cu legende despre democrație și stat de drept, nu credeam să ajung să fiu martor la momentul în care țara străină pe care admiram cel mai mult să semene atât de mult cu țara străină pe care o detestam și-o detest și acum cel mai mult. Din păcate, dependența personală de chestii made in USA este greu de rezolvat, cel puțin pe termen scurt și mediu, dar visul american, pentru mine, s-a cam terminat. Iar aici sunt de acord cu vicepreședintele lor, care vorbea recent de diferențele de valori dintre MAGA și țara mea care-a îndrăznit să anuleze alegerile care urma să fie câștigate incorect de un candidat rusofil. Scuză-mă, JD, dar prefer România mea cu problemele ei interminabile Americii tale care a devenit purtătoare de vorbe putiniste la cel mai înalt nivel.
Ca ortodox cu cont de Facebook nu mă miră că Episcopia Maramureșului și Satmarului organizează concursul pentru cel mai frumos cimitir. Pe lângă faptul că pe-acolo chiar se află cel mai frumos cimitir din țară, mi se pare corect ca credincioșii, care oricum merg la locurile de veci ale apropiaților la pomeni și/sau la marile praznice, să și facă oarece curățenie pe acolo. Și mi se pare normal ca premiul să fie publicitatea pe rețelele sociale, că dacă vede vecinul că mormintele familiei tale sunt îngrijite, măcar de pizmă și tot o să-ți urmeze exemplul.
Ca cetățean român cu serioase probleme de încredere în politicieni, nu pot decât să le mulțumesc lucrătorilor de la canalul care, în opinia mea, poartă fraudulos numele țării, pentru că au prezentat lista cu ceea ce numesc ei soroșiștii din PSD. Cu alte cuvinte, așa știu și eu care pesediști sunt de încredere. La fel ca și în cazul listei mai ample care umblă pe conturile extremiste, acolo unde regăsim oameni de ispravă, care au ceva de spus în privința prezentului și viitorului țării noastre civilizate.
Ca rezident bruxellez am aflat cu oarece surprindere că, dacă vreodată m-aș muta în regiunea București-Ilfov, nivelul meu de trai nu s-ar schimba. Cel puțin statistic. Pentru că cea mai dezvoltată parte a României a ajuns la nivelul de 190% din media UE la produsul intern brut pe cap de locuitor ca putere de cumpărare. Doar Irlanda și Luxemburgul, cele mai importante destinații europene pentru companiile multinaționale, sunt peste regiunea capitalei noastre. Cu toate acestea, înainte de a mă muta la București, parcă aș aștepta ca statistica să fie prinsă din urmă de realitate.
Ca microbist care se mai rătăcește din când în când pe stadioanele din patria mumă am primit cu totală disperare vestea că semințele vor fi interzise pe stadionul de la Botoșani. Pentru că mă gândesc că ideea asta va fi preluată și de alții și sigur o să mă pomenesc la un moment dat pe noul stadion Nicolae Dobrin că nu mai mănâncă nimeni bomboane agricole. Păi ce suporter e ăla care nu scuipă semințe în timp ce înjură arbitrul, echipa adversă, echipa proprie, guvernul sau orice altceva?
Ca expat, nu mă miră că imigrantul sirian care-a atacat lumea pe stradă cu cuțitul în Austria a fost oprit tocmai de un concetățean de-al lui. care l-a lovit cu mașina cu care făcea livrări. Pentru că eu nu cred că omul devine terorist doar pe baza originii sale. Sau a religiei sale. Deci nu cred că imigrația este o problemă de securitate, ci doar una de bună guvernare. Dar are succes ca sperietoare a extremei drepte, care repetă, aș spune eu cu bună știință, una dintre marile greșeli ale omenirii, adică aceea de a pune în aceeași oală alți oameni care au în comun originea, culoarea pielii, orientarea sexuală sau politică, printre altele.
Ca om care și-ar fi dorit ca ideologia nazistă să fi rămas doar în cărțile de istorie m-a surprins plăcut gestul francezului Jordan Bardella, moștenitorul lui Marine Le Pen la conducerea partidului de extremă dreaptă Adunarea Națională, care a refuzat să ia cuvântul la convenția dreptei radicale americane după ce fostul consilier al lui Trump, Steve Bannon, a făcut salutul aferent criminalei ideologii pe scenă. Vecina de la sud, Georgia Meloni, n-a avut însă nicio problemă cu respectivul salut. Prietenii care-i cunosc istoria politică știu de ce.
Ca posibil vizitator al Canadei, m-a bucurat că hocheiștii din țara cea mai mare de pe continentul american a câștigat turneul celor 4 națiuni, învingându-i în finală pe americani la ei acasă. Și asta nu pentru că aș fi un mare amator de plimbat pucul pe gheață, dar pentru că mi-am imaginat fața lui Donald Trump când a aflat vestea și când a citit declarația premierului canadian, care spunea textual că “Nu ne puteți lua țara!”. Valabil pentru toți dictatorii din lume.
Ca om care ascultă Pet Shop Boys cu aceeași plăcere de aproape patru decenii nu mă miră că duetul britanic i-a dedicat o piesă lui Alexei Navalnîi la un an de la moartea acestuia într-o închisoare putinistă. De-a lungul timpului, Neil și Chris au arătat că le pasă de lumea în care trăiesc și că muzica poate protesta și pe ritmuri disco. Și că versuri de genul “Let Russia be free from the poison of Putin” pot fi posibile, zilele astea, măcar pe unul dintre malurile Atlanticului.