Noul director al Bibliotecii Județene din Pitești este Simona Brătulescu. Nouă membră a partidului care conduce sondajele de un an și mai bine încoace. Fost consilier pe la cabinetul fostului premier Ludovic Orban. Fost vicepreședinte al Consiliului Județean. O traiectorie pe care, sincer, când am cunoscut-o drept tânără jurnalistă, nu i-am bănuit-o. Nici la nivel profesional, nici la nivel politic. Nu-i neg calitățile, dar nu mă aștept la rezultate spectaculoase. Și nici la un mandat prea lung. Biblioteca poate fi plicticoasă dacă nu ești cu adevărat pasionat de cărți, ci ești mai degrabă colecționar de carnete de partid. Deși, în unele rare situații, cele două calități nu sunt incompatibile, după cum mi-a demonstrat un regretat și foarte valoros profesor.
În timp ce ne reveneam după rezultatele mai degrabă modeste ale echipei argeșene de baschet din liga 1, studenții de la Politehnica din Pitești și-au respectat blazonul și au rămas campioni universitari. În finala campionatului universitar de la Pitești, sportivii coordonați de Leo Fleancu, fostul meu coechipier din timpul scurtei mele tentative de a deveni baschetbalist, i-au învins pe colegii de la Politehnica din București cu 80 la 63. Poate noul antrenor de la FC Argeș, Tudor Costescu, iese la o cafea cu Leo și află care e secretul câștigării campionatului.
Avem premier desemnat. N-aș paria că va trece la full-time. Iar dacă ajunge în locul lui Ion Bolojan, sigur nu va sta la fel de mult ca acesta în funcție. Pentru că la noi guvernul tehnocrat este o bătaie de joc continuă. Un asediu neîncetat al televiziunilor de partid, combinat cu șantaj politic din parlament și lipsă de reforme reale. Iar la final extremiștii, declarați sau bu, câștigă toată puterea. Am mai văzut filmul ăsta. Cu oameni mai vrednici în rolul lui Eugen Tomac.
Fostul președinte Emil Constantinescu a dezvăluit într-un interviu că era să fie asasinat acum 27 de ani. Era vremea mineriadei de la Costești (singura mea colaborare cu Prima TV, apropo), iar cel care voia să-l ucidă pe șeful nostru de stat de la acea vreme era Dan Iosif, consilierul lui Ion Iliescu. De fapt acestuia îi și cerea potențialul asasin aprobarea pentru ceea ce ar fi fost cea mai importantă crimă politică de după Revoluție. Din fericire, “tataie”, cum îi spunea Dan Iosif, a spus nu.
Rectorul unei universități s-a lăudat pe rețelele sociale că a reușit să aducă nu mai puțin de 220 de studenți în partidul lui. Singurul nume propriu din această informație care mi se pare relevant este cel al cadrului universitar, pe care îl cheamă Cașcaval.
Apropo de dronele care pică săptămânal pe la noi, un raport al MAI arată că doar 10% din adăposturile antiaeriene din România sunt utilizabile. Bine, și dacă ar fi toate în stare bună de funcționare, cele 5800 de adăposturi ar putea proteja doar 650.000 de oameni. Restul, în caz de atac aerian, sunt pe cont propriu.
În perioada asta sunt greve în învățământul belgian. Nu e nimic nou, poate cu excepția modalității pe care au găsit-o profii de a protesta contra guvernului fără să-și piardă niciun cent din salariu. Astfel, cadrele didactice vin la oră, stau un minut în clasă și după aia intră în grevă. Astfel statul este obligat să le dea tot salariul, că doar au venit la muncă, nu? Mie mi se pare o idee genială, care probabil ar putea fi aplicată și de alți profesori de pe alte meleaguri, la fel de predispuse spre proteste.
De-abia a trecut un pic peste jumătate de an de când am aflat cu bucurie că unul din serialele mele preferate, Stargate, se reia, că proiectul a fost anulat. Pasămite banii mei și-a sute de milioane de alți clienți Amazon nu sunt suficienți pentru ca noul serial să fie profitabil. Pentru că cele mai multe dintre poveștile din vremea noastră sunt spuse doar dacă aduc bani.
Platforma Guruwalk a făcut o listă cu orașele cel mai ușor de vizitat pe jos, în baza părerilor a mai bine de 467000 de plimbăreți. Chiar dacă nu mă număr printre ei, sunt total de acord cu primele trei locuri, adică Roma, Madrid și Budapesta. În capitala Italiei, unul dintre orașele mele favorite, n-am folosit niciodată transportul în comun sau particular. Și n-am regretat nici măcar când urcam pe undeva prin Trastevere prin septembrie, fără pic de apă la mine. La Madrid am luat metroul de câteva ori, dar aveam scuza că eram cu copilul mic. Iar la vecinii noștri am mers doar pe propriile picioare, chiar dacă recunosc că n-am vizitat decât malul cu Parlamentul. Poate data viitoare, acum că pe-acolo se pare că se schimbă lucrurile în bine.
Albumul meu preferat din toate timpurile a primit o nouă urmare, probabil ultima. Aceasta se numește Operation: Mindcrime III, și este realizată de fostul vocalist al trupei mele preferate. Mi se pare cel mai bun produs al lui Geoff Tate dintotdeauna. Adică e și peste multe albume Queensrÿche, dinaintea și după plecarea lui. N-am piese favorite, că nu l-am ascultat decât de vreo câteva ori. Dar pot spune deja că vocea sună fix cum trebuie. Iar producția se ridică la nivelul așteptărilor. Sper numai să cânte ceva și live, când ajung la concert la el, prin toamnă.