
Poliția Pitești are un sediu nou, care a costat aproape 8 milioane de euro. Banii au venit de la guvern și de la Banca Mondială. Un pic mai spre centru clădirea primăriei tocmai a fost renovată, cu 2,6 milioane de euro, bani europeni. Dacă luăm in calcul faptul că imobilul care adăpostește prefectura și consiliul județean a fost și el renovat de curând, se pot vedea cu ușurință prioritățile administrației locale și județene.
Pro TV scoate din grilă Apropo TV, care mi s-a părut una dintre cele mai interesante emisiuni de profil din România din toate timpurile. O urmăream cu drag și în direct, și în reluare, când stăteam în țară, dar am mai prins și recent câteva porțiuni pe Facebook. Nu mai era la fel de dinamică precum în anii de dinainte, dar rămăsese un loc unde aveau loc dialoguri de calitate cu oameni de excepție. Pe de altă parte, însă, Pro-ul a mers mereu doar pe profit, or e limpede că vremea conversațiilor normale cu oameni normali se cam duce. Aștept cu interes primul scandal în direct protevist, pe care postul din Pache îl va denumi talk-show și cu care va încerca să concureze clasicii în domeniu RTV sau R plus.
Un startup numit eYou Social, făcut în România de doi francezi, tocmai a intrat în prelansare pentru o rețea socială care ar vrea să fie o alternativă serioasă europeană pe piața dominată de americani. Vorbim de o investiție de 300.000 de euro care, dacă reușește, va schimba jocul din zona rețelelor sociale. Eu deja m-am pre-înscris, și m-au încadrat la categoria early believer. Păi de câți ani îmi doresc să scap de monopolul Facebook…
O cineastă americană de origine română, Natalie Musteață, a luat Oscarul pentru scurt metraj. Iar o grămadă de instituții românești, inclusiv ambasada noastră din DC, s-au repezit s-o felicite. Ceea ce mi-a amintit de Emma Răducanu și de senzația pe care lansarea ei a produs-o acum câțiva ani. Aștept cu interes momentul când noi, ca nație, ne vom rezuma să ne mândrim doar cu valorile noastre, nu și cu cele care au ajuns departe, la propriu și la figurat, fără contribuția țării lor de origine, întâmplător România. Sau în ciuda ei.
Polițiștii români îi vor ajuta pe omologii lor luxemburghezi să combată bandele de cerșetori din Marele Ducat. Nu-mi dau seama cum vor face asta, dar apreciez măcar disponibilitatea fostei mele țări de reședință de a eradica fenomenul care mă făcea uneori să-mi fie jenă să-mi vorbesc limba pe stradă. Eu le doresc succes, că poate așa văd și vecinii belgieni că se poate, și iau și ei măsuri contra cerșetorilor (nu numai români, apropo).
Un britanic a fost arestat în Dubai pentru că a postat imagini cu atacurile iraniene. Iar situația lui nu e singulară, pentru că polițiștii de acolo spun că au reținut 45 de oameni de diverse naționalități pentru aceeași infracțiune. Pentru că, să nu uităm, Emiratele nu sunt o democrație care să aibă libertatea de expresie garantată. Mai ales atunci când această libertate afectează imaginea construită cu atâtea miliarde de dolari. Pe alte meridiane, americanii merg pe același drum, după ce FCC (CNA-ul lor) amenință posturile care, chipurile, denaturează realitatea, cu retragerea licenței. Iar acolo realitatea este ceea ce vrea actuala administrație să audă. Curat democratic, monșer!
În fața crizei combustibililor, Slovacia a decis să pună prețuri mai mari pentru șoferii străini, pretinzând că astfel combate turismul la pompă. O măsură normală pentru o țară condusă de un mare fan Putin, dar evident discriminatorie la nivel european. Cu alte cuvinte, nu se va ajunge acolo, pentru că țara lui Robert Fico este prea mică pentru a-și permite să sfideze restul UE, așa cum o face fratele întru autoritarism Viktor Orban.
Apropo, V-Dem Institute, cu sediul la Universitatea din Göteborg, avertizează că țările care i-au ales și reales pe cei doi politicieni să le conducă se numără printre cele șapte state UE care sunt afectate de procese de autocratizare. Adică, în afară de Slovacia și Ungaria, se află în această situație Grecia, Slovenia, Croația, Italia și România. Analiza institutului este însă cea mai îngrijorătoare în privința US, care a regresat în doar un an la nivelul lui 1965, înainte ca votul universal să devină realitate acolo.
Și, pentru că tot vorbeam mai devreme de cel mai bun prieten al dictatorului rus (bine, nu numai al celui rus, dacă ne amintim de prietenia strânsă cu marele popor chinez), acesta va avea parte de susținere de la cel mai înalt nivel de peste Ocean. Nimeni altul decât JD Vance, care se pare că a uitat huiduielile de la Milano, vine să-și ajute aliatul să rămână la putere. Părerea mea este că genul acesta de susținere este rețetă sigură pentru eșec, dar, având în vedere simpatia pe care-o am pentru actuala conducere a țării vecine, nu pot decât să aplaud ideea și să mă pregătesc deja să văd reacțiile maghiarilor în fața arogantului vicepreședinte american.
Că tot veni vorba, Danemarca era pregătită să arunce în aer principalele piste de aterizare din Groenlanda, iar soldații trimiși acolo la începutul anului aveau inclusiv rezerve de sânge. Asta în cazul în care se mai îndoia cineva cât de aproape am fost de un conflict in interiorul NATO. Sau suntem, că povestea merge mai departe. Cel mai probabil, până când americanii își iau jucăriile și pleacă, așa cum amenință periodic.
Daily Telegraph a publicat topul 10 al celor mai dezamăgitoare destinații turistice din acest an. Cap de listă, și aici sunt total de acord, este balconul Julietei din Verona. Care, apropo, nici nu e al ei, ci al unei familii din acele timpuri. Urmează Mona Lisa de la Luvru (o chestie mică la care nu poți zăbovi decât maxim câteva secunde, că te dau influencerii de toate națiile la o parte), și gondola venețiană, care costa peste o sută de euro o mică tură ultima oară când am ajuns prin lagună. Și, pentru că tot vorbeam de chestii mici, Manneken Pis este și el în topul ziarului britanic. Aici am păreri împărțite, pentru că o fi el mic și de obicei aglomerat, dar este clar reprezentativ pentru locul in care trăiesc.
Malta vrea să ofere 25k tinerilor între 18 și 30 de ani ca să renunțe la carnetul de șofer pentru 5 ani. După câteva zile prin traficul maltez, ca pasager, înțeleg perfect de ce. Și cred că e o idee bună și pentru patria mumă.
Muse și-a lansat primul single de pe viitorul album de la 33 de km înălțime, după ce a bătut palma cu o firmă care a trimis o tabletă cu melodia cu pricina, intitulată Be with You, în spațiu. Sincer, nu mă impresionează piesa, pentru că încă n-am uitat de concertul trupei, de la care am plecat la jumătate, pentru că se auzea prost.
Albumul meu preferat primește, după o urmare dezamăgitoare, o a treia parte care ar trebui să fie și ultima. Vom avea, așadar, Operation: Mindcrime 3, dar nu tot de la Queensrÿche, ci doar de la fostul vocalist, Geoff Tate, care are, de altfel, drepturi depline pe tema asta. Primul single, intitulat Power, a ieșit deja, și nu sună cine știe ce. Aștept albumul, după care mă pronunț.