Ca iubitor de cultură și fan al Luminiței Borta, care mie unul mi se pare cea mai bună actriță a Piteștiului vieții mele, am aflat cu tristețe că Teatrul Independent, pe care artista l-o fondat după ce n-a mai avut loc la Teatrul Al. Davila, este în pericol. Onor autoritățile vor să recupereze spațiul ultracentral în care funcționează teatrul într-un termen atât de scurt încât te-ai gândi că e chestiune de viață și de moarte, de genul Piteștiul atacat și în mare nevoie de locuri pentru adăpostit civili. Cunoscând însă apetitul autorităților argeșene pentru cultură, sunt convins că urgența nu este deloc motivată politic, ci 100% cultural. Și sunt gata să pun pariu pe un CD cu celebrul artist argeșean Dani Mocanu că acolo va fi, de fapt, un muzeu al muzicii argeșene, de la Zavaidoc la Adrian Minune, eventual cu un mic colțișor pentru anonimi de genul Minculescu, Holograf sau Kapela. Revenind însă cu picioarele pe pământ, nu pot decât să-mi doresc ca autoritățile să ajungă să se lase convinse de utilitatea Teatrului Independent pentru oamenii care vor cultură, chiar dacă nu sunt ei prea mulți. Nu pentru voturi, ci pentru civilizație.
Și tot ca amator de teatru mi-a făcut plăcere să revin la locul unde-am văzut cele mai multe piese din viața mea și unde am și jucat, acum 32 de ani, singurul meu rol. Și am fost bucuros că, prin biletul meu la piesa Slugă la doi stăpâni, de Carlo Goldoni, jucată foarte bine de actorii teatrului Alexandru Davila din Pitești, am ajutat un pic Asociația Părinților Copiilor cu Autism în proiectul său de a construi un complex de servicii sociale. Și m-a surprins neplăcut că sala n-a fost plină. După cum nu m-a surprins lipsa autorităților.
Ca cetățean care nu crede în promisiunile electorale nu mă miră că noul viceprimar (PSD, firește) al orașului meu preferat a fost ales inclusiv cu voturi de la AUR. Că doar nu era fiul fostului mare pesedist Sevastian Tudor, adică actualul mare pesedist Lucrețiu Tudor, să rateze jobul doar pentru că partidul care se pretinde anti își respectă principiile și propriile declarații. N-am eu fire de păr alb de câte ori am văzut aleși de partide așa-zis de opoziție sau anti, cum se pretindeau, votând cu puterea, fie ea locală sau națională, sau chiar dezertând acolo. Exemplele le găsește fiecare, cu un minim efort de memorie.
Ca fost jurnalist piteștean nu m-a surprins că fostul primar Pendiuc a ieșit din închisoare după mai puțin de doi ani de la condamnarea de 4 ani cu executare pentru “abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave”. În condițiile în care acuzația mai gravă, cea de luare de mită, s-a prescris, domnul Pendiuc este acum liber să se bucure de roadele muncii sale. Nu și să candideze din nou, că are 5 ani interdicție pe tema asta. Deci actualul primar piteștean poate sta liniștit.
Ca iubitor de istorie nu pot decât să mă bucur de interesul pe care opinia publică de la noi îl acordă subiectului furtului coifului dacic pe care eu unul mi-l amintesc și de la vizita mea la muzeu, de pe vremea școlii generale, dar mai ales din filmele cu daci. Și sper ca oamenii care suspină după respectiva comoară să vină cu toții la muzeele patriei și să admire celelalte comori ale istoriei noastre. Altfel, e doar încă un exercițiu de ipocrizie națională în sprijinul campaniei extremiste de a ne scoate din lumea civilizată.
Ca votant român nu mă surprinde că sondajele recente referitoare la alegerile prezidențiale îl dau pe Călin Georgescu pe primul loc, cu aproape 40%. Părerea mea este că, dacă legea îi va permite să candideze, va câștiga lejer turul doi, cu șanse serioase, dacă se retrag ceilalți candidați extremiști, să iasă președinte chiar din primul tur.
Ca român din diaspora, dacă aș mai fi tânăr, m-aș simți jignit de afirmațiile lui Călin Georgescu dintr-un filmuleț din 2016, ieșit acum la iveală, în care candidatul extremist spune că toți tinerii din diaspora sunt analfabeți. Firește că fanii lui vor spune, ca de obicei, că e scos din context (una din mantrele lor), dar realitatea este că omul în cauză, fiind parte a sistemului pe care se preface că vrea să-l schimbe, are fix același dispreț pentru noi, cei de-afară, pe care l-ați văzut adesea la mari politicieni, precum domnul Ponta, care ne ținea la cozi la vot, și domnul Ciolacu, care spunea că pleacă “afară” cei care nu știu o meserie. Numai că memoria scurtă a electoratului este și acum utilă sistemului.
Ca om dotat cât de cât cu simțul umorului m-am distrat când, aflat în trecere prin centrul Bucureștiului, am văzut pe clădirea Universității un personaj bine cunoscut care flutura un mare steag. Era un tip supranumit, oarecum abuziv, stegarul dac. Văzându-l în acțiune, am realizat că, prin acest gen de manifestare, protestele “suveraniste” nu fac decât să stârnească râsul sau mila celor care le văd. Deci sunt mult mai puțin nocive decât și-ar dori promotorii lor.
Ca ortodox nepracticant mult mai apropiat de telefonul meu decât de biserică nu mă surprinde că BOR lansează o aplicație mobilă pentru cel mai important calendar al patriei. Într-o țară ca a noastră, unde majoritatea populației este vădit interesată de cele sfinte, e și normal ca biserica să vrea să se adapteze. Așa că sunt gata să pariez că aplicația cu pricina va depăși în popularitate chiar și TikTok-ul. Mai știi, poate o instalez și eu…
Ca microbist care tocmai a participat la primul său meci al FCSB, nu mă miră că Gigi Becali nu mai e, cel puțin formal, patronul echipei. Ca parlamentar, trebuia să renunțe la probabil cea mai distractivă îndeletnicire a sa, cea care l-a abonat la știrile sportive și nu numai. Dar nu cred nici măcar o secundă că fiica sa, care a preluat acțiunile, va avea vreun cuvânt de spus la echipă. Pentru că, printre altele, știu ce crede Becali despre femei.
Ca rezident belgian mă surprinde că negocierile privind formarea noului guvern s-au terminat după doar 236 de zile, în ciuda multor probleme, printre care, la un moment dat, s-a numărat și lipsa de încălzire a castelului unde se țineau, tradițional, respectivele discuții, ca să fie cât de cât departe de ochii presei. Disfuncționalitățile acestei țări bogate mă iritau la început, după care au ajuns să mă amuze și să mă relaxeze, pentru că ele arată cât de mică este, în realitate, puterea statului de aici. Ceea ce înseamnă că cetățeanul, confruntat cu un stat slab, este mai greu supus abuzurilor acestuia.
Ca susținător al Ucrainei și, în general, al libertății și democrației, nu mă surprinde că dictatorul Putin a anunțat că n-are ce discuta cu președintele Zelensky pe motiv că liderul statului pe care încearcă să-l invadeze n-ar fi legitim, pentru că acolo n-au fost organizate alegeri prezidențiale la termen. Dar pentru ce motiv nu s-or fi organizat alegeri nu se întreabă ipocritul șef al planetei? Apropo de chestia invocată de Putin, nu vi se pare că seamănă prea mult cu una dintre tezele extremiștilor de la noi, care-l acuză pe președintele Iohannis de fix același lucru?
Ca cetățean al planetei nu mă miră că regimul Trump a dat ordin ministerului agriculturii să dea jos site-urile care se refereau la criza climatică. Pentru că, o știm cu toții, problema pe care nu vrei s-o discuți dispare singură. Și pentru că așa fac toți autoritariștii cu problemele care nu le plac: pretind că nu există.
Ca participant ocazional la slujba dedicată Paștelui mă bucur că Papa Francisc a anunțat că Biserica Catolică este gata pentru o dată unică a sărbătoririi Învierii. Sigur, mai rămâne să fie de acord și restul bisericilor creștine, și în special ortodocșii. Ca ortodox trăitor într-o țară predominant catolică am și un interes meschin în această unificare a datei, pe motiv de vacanțe școlare.