Marți centrul Piteștiului a fost blocat pentru mai bine de o oră din cauza unei valize suspecte. Au intervenit și forțele antitero, pe lângă polițiști, ceea ce presupun că a fost un spectacol inedit pentru zecile de șoferi blocați la Galeria de Artă. Din fericire a fost doar o valiză cu scule uitată de un muncitor, ceea ce nu mi se pare totuși o justificare pentru miștourile de pe Facebook. Pe de altă parte, eu locuiesc într-un oraș care-a fost deja victimă a terorismului, în care pachete de genul respectiv blochează săptămânal transportul în comun, fără ca oamenii afectați să protesteze sau să facă mișto.
Primarul Bucureștiului tocmai a fost chemat la DNA și pus sub acuzare pentru corupție. Firește că e doar o coincidență că faza asta se întâmplă fix în timpul crizei politice cauzate de căutarea unui guvern plăcut lui Nicușor Dan, care nu este mare fan al grupării Bolojan din PNL, acolo unde activează Ciprian Ciucu. Și după ce mii de judecători au făcut o listă neagră cu cei care-au îndrăznit să critice onor justiția, pe care se află și primarul capitalei. Tot săptămâna asta a venit și decizia de incompatibilitate a președintelui USR, Dominic Fritz, și el aliat al aceluiași Bolojan. În calitate de cititor avid de presă externă, faza asta îmi amintește de o situație din Turcia, unde anul trecut primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, principalul contracandidat al președintelui Erdogan, a fost arestat în preajma alegerilor prezidențiale. La fel, doar o simplă coincidență. Veștea bună, dacă se poate spune așa, este că noi nu suntem Turcia, stat mai apropiat de dictatură decât de democrație. Veștea proastă este că prin eforturile deloc nedemocratice și netransparente pentru guvernul baronului local banal, arogant și neprieten cu limba română cu același nume, într-acolo ne îndreptăm.
Că tot vorbeam de vești bune și rele, Dacia mută producția noului Spring din China în Europa. Asta e vestea bună, pentru că așa scad taxele și se califică și la bonusuri ecologice de tip Rabla. Vestea proastă, pentru noi, argeșenii, este că fabrica preferată nu e cea de la Mioveni, ci uzina de la Nove Mesto, Slovenia.
20 de autobuze de la compania valonă de transport au așteptat aproape două ore la un semafor defect. Nu e banc, e știre din Belgia. Acolo unde dispeceratul companiei de transport nu le-a dat voie șoferilor să treacă pe roșu, deși era limpede că semaforul e stricat. Noroc că au venit polițiștii, că altfel sute de pasageri rămâneau blocați mult și bine.
US a semnat tratatul cu Iranul. Unii zic că e mai slab decât cel semnat de Barack Obama acum mai bine de un deceniu. Firește, fanii MAGA îl consideră un act genial. Fără să realizeze ironia legată de locul unde a fost semnat, și anume Versailles. Care, acum un pic mai mult de un secol, a găzduit semnarea unui alt tratat, prin care Germania se recunoștea învinsă în primul război mondial.
Echipa mea preferată din Belgia l-a cumpărat pe Darius Olaru, fostul căpitan de la FCSB. Norocul lui, aș spune, că aici are șanse reale să joace în Champions League. Nu prea mult, e adevărat, pentru că Union Saint Gilloise nu are capacitatea de a ieși din grupele celei mai importante competiții intercluburi. Dar tot e un plus față de echipa lui Gigi Becali, care de-abia a ajuns în Conference League. Ca să nu mai vorbim de plusul cel mai important, și anume intrarea într-o echipă profesionistă, de tradiție, cu management normal, nu prin telefon.
Rod Stewart și-a anulat un concert din San Diego pe motiv de laringită, după care s-a urcat în avionul privat și s-a dus de cealaltă parte a US, la Boston, ca să-și susțină echipa care debuta la CM de fotbal. Fanii solistului n-au fost prea fericiți, așa că l-au acuzat de ipocrizie. Eu în locul lor n-aș fi fost așa de vehement, pentru că Rod Stewart, pe lângă faptul că e un mare artist, este și un mare suporter al Scoției. Care are și el dreptul să-și susțină echipa când are chef. Sau să-și ia o pauză de la concerte când nu mai poate sau nu mai vrea să cânte. Simplul fapt că ne-am luat bilet la concertul cu pricina nu ne dă dreptul să decidem asupra vieții artistului.
Apropo de relația dintre fotbal și viața privată, unul dintre mai buni jucători belgieni, Jérémy Doku, se află în mijlocul unei controverse în țara lui după ce a anunțat că și-ar dori să fie alături de partenera lui când naște. Eu unul nu-mi pot imagina moment mai important în viața cuiva decât atunci când devine părinte, deci consider nedreaptă orice critică a vreunui microbist la adresa lui Doku. “Football is life” merge doar ca replică din Ted Lasso, și o spun din postura de spectator și telespectator frecvent al celui iubit sport din lumea noastră.
Și, tot legat de Campionatul Mondial, autoritățile argentiniene le cer americanilor să nu le dea voie la meci părinților care nu-și plătesc pensia alimentară. Într-o țară care respiră fotbal (e totuși campioana en-titre), pedeapsa asta mi se pare extrem de potrivită. Chiar dacă sunt convins că la noi n-ar merge.
Conform unui clasament Time Out, orașul european în care se mănâncă cel mai bine este… Londra. Da, ați citit bine. Nu neapărat datorită bucătăriei englezești, ci mai degrabă în ciuda ei. Deși, după cele mai recente vizite peste Canalul Mânecii, n-aș mai fi chiar atât de pornit contra gastronomiei din Albion, capabilă să te surprindă plăcut.