Ca iubitor de frumos m-am bucurat că am ajuns să văd ediția din acest an a Simfoniei Lalelelor din orașul meu preferat. Mi-a plăcut modul în care au fost amenajate parcelele de flori prin parcul Lunca Argeșului, ceea ce mi-a amintit de expoziții similare de prin Occident. Mi-a mai plăcut și aspectul nocturn al activității, ceea ce a dat o altă imagine vieții de noapte a orașului, chiar și doar pentru un weekend pe an. Și nu mi-a plăcut pavilionul, mic și cu exponate mai degrabă banale. Sper ca la anul, când cel mai important eveniment al Piteștiului se prelungește la o săptămână, să fie și mai frumos. Și mai bine organizat, cu parcări mai multe și cu transport public mai frecvent.
Ca amator de istorie adevărată am aflat cu plăcere că fortăreața lui Vlad Țepeș, cea reală, de la Poienari, s-a redeschis după doi ani de reabilitare. Sper să ajung și eu pe-acolo cât de curând, de preferință după ce mai pierd niște kile, ca să pot urca cele 1480 de trepte. Nu de alta, dar promisiunea autorităților referitoare la telescaun nu s-a materializat.
Ca argeșean, chiar dacă la fără frecvență, care are încredere în știință, mă simt rușinat că județul meu preferat se numără printre codașele la vaccinul ROR la 12 luni, cu un pic sub jumătate acoperire vaccinală. Deși poate n-ar trebui să mă surprindă prea tare, având în vedere propaganda antivaccinistă de pe rețelele sociale care a avut efect în Argeș pe vremea pandemiei.
Ca suporter alb-violet m-am bucurat că am avut ocazia să asist atât la victoria echipei de baschet, cât și la a celei de fotbal. FC Argeș a învins la Pitești Arena pe CSM Târgu-Mureș din postura de favorită, după un meci frumos, în fața unui public la fel de elegant ca de obicei. Nu același lucru l-am putut spune după ce piteștenii au câștigat fără probleme contra Csikszereda, ocupanta primului loc din Liga a doua. Pentru că, deşi am fost impresionat plăcut de modul în care au jucat alb-violeții, atmosfera din tribunele stadionului de la Mioveni m-a făcut să amân pe termen nedeterminat participarea alături de microbista familiei la un meci de fotbal în zonă.
Ca votant sigur, cel puțin în primul tur de prezidențiale, mă tot minunez de evoluțiile sondajelor. Bine, știind și ce minți luminate și total independente stau în spatele unor firme de sondare a opiniei publice, mai și râd, ocazional. Râd de cei care se duc la vot în baza sondajelor. Dar mai ales râd de cei care le plătesc și le publică pentru că stau bine în ele.
Și tot ca votant declar sus și tare că voi vota cu sistemul. Oricare ar fi el. Că “sistemul” a ajuns sinonim cu “soroșismul”, fiind ambele niște cuvinte pe care unii pe folosesc ca să lovească în cei care gândesc altfel. Plus că fiecare dintre noi, românii, avem legătură cu sistemul acela mult blamat pe canalele pro-extremiste și pe TikTok. Că sistemul este totalitatea legăturilor noastre sociale dintr-o țară în care tot PCR e la putere. Nu Partidul Comunist Român, ci Pile Cunoștințe Relații. Plus instituția nașului/finului, la fel de puternică. Dar hei, noi ne luptăm toți cu sistemul…
Ca meloman care nu s-ar duce nici plătit la un concert Jennifer Lopez nu mă miră că fanii ei români au de plătit mai bine de 1000 de euro ca să-și facă poză cu fosta, din nou, soție a lui Ben Affleck. Care n-are chef să cânte pe Arena Națională, unde ar fi condiții bune, ci în fața Palatului Parlamentului. Tot e bine, zic, că dacă era după voia cunoscutului expert în concerte Gigi Becali, JLo ar fi cântat pe câmp.
Ca potențial vizitator al Poloniei m-a mirat decizia administrației acestei țări de a interzice fotografierea a vreo 25.000 de obiective considerate strategice, sub amenințarea unei amenzi substanțiale. De frica spionilor, deci, când o să merg în Polonia o să trebuiască să fac foarte puține poze și alea cu mare atenție.
Ca telespectator român al serialului Povestea Slujitoarei (care tocmai a revenit cu primul episod din sezonul 6) nu mă miră că Departamentul de Stat al US le cere angajaților să-i toarne pe colegii care nu sunt suficient de religioși. Așa făcea și Securitatea ceaușistă, numai că acolo era vorba de comunism. Tot un fel de religie, pentru unii.
Ca utilizator de Apple m-a surprins că președintele Trump a decis să nu taxeze suplimentar telefoanele și calculatoarele care vin din China. Firește că mișcarea asta nu are nimic de-a face cu cea mai importantă companie din lume, care produce fix telefoane și calculatoare în marele stat asiatic. Și al cărei șef a ocupat un loc fruntaș la inaugurarea actualului lider american.
Ca român european mă bucur că Uniunea Europeană tocmai a aprobat primul medicament contra Alzheimerului, boală teribilă care a afectat niște oameni dragi. Sper ca această aprobare să fie urmată de altele, ca să avem o șansă să biruim cumplita afecțiune.
Ca vaccinist convins nu m-a mirat concluzia unui studiu britanic care spune că vaccinul anti Covid a contribuit la o inimă mai sănătoasă, pe lângă efectele dovedite contra virusului care-a pus pauză în viața noastră la începutul acestui deceniu. Încă un motiv pentru care eu unul mă vaccinez în fiecare an.
Ca supraponderal mă bucur că a apărut un nou tratament contra obezității, cu mai puține efecte adverse decât deja celebrul Ozempic. Dacă Orforglipron, pastilă aflată încă în stadiul experimental, va primi aprobările autorităților sanitare, lumea noastră va avea mult mai puțini grași.
Ca microbist susținător al cauzei ucrainene m-am simțit mândru că echipa de futsal a țării mele a ignorat decizia UEFA, care a interzis un moment de reculegere pentru victimele atacului rusesc de la Sumî, și a comemorat tragedia alături de adversarii din țara vecină, greu încercată, chiar în timpul meciului.
Ca șofer care nu mai e convins de viitorul electric al mașinilor nu mă miră totuși că Mașina Anului 2025 la nivel mondial este totuși una care merge pe baterie, pentru că industria de profil a investit mult în electrificare și acum vrea să-și scoată banii. Câștigătoarea se numește KIA EV3 și arată foarte bine, numai că n-aș lua-o doar pentru aspect. Pentru că n-are cine știe ce autonomie, iar prețul mi se pare prea mare la ce oferă.