Nu mi se întâmplă foarte des ca să fac mari eforturi pentru a ajunge la un concert, de obicei pentru că, având destule asemenea activități în spate, sunt destul de bine organizat. Dar și când se întâmplă să petreci aproape două ore în propriul oraș ca să găsești un loc de parcare, pe motiv de meci de Europa League al rivalilor echipei tale preferate (au pierdut, apropo), îți piere aproape tot cheful. Am spus aproape, pentru că, după aventurile mele motorizate, am ajuns fix la timp pentru acordurile de deschidere. Era o trupă pe care o mai văzusem, la București, în cadrul unui defunct festival, și care nu mă prea impresionase. Dar îi plăcea fetei mele, așa că hai și eu. Numai că m-am trezit că îmi place și mie. Poate și pentru că, acum câteva luni, am ascultat zile întregi cel mai recent album al trupei, numit Sanctuary. Cu a cărui piesă titulară a și început showul. Caracterizat, deloc surprinzător, de prezența scenică a lui Amy Lee, care, deși a trecut aproape un sfert de secol de la debut, are vocea neschimbată. Cu o ținută mai degrabă sobră, vocalista a dominat tot timpul scena, interpretând, vreme de 90 de minute, cam tot ceea ce avea mai bun Evanescence. Inclusiv o serie de piese dedicate unor foste dezamăgiri amoroase, care m-au făcut să mă gândesc la Taylor Swift, care este deja notorie pentru dedicațiile sale muzicale către fostele iubiri. Revenind de la versuri la partea mea preferată din concerte, am remarcat prestația foarte bună a instrumentiștilor, totuși foarte grijulii să nu-și eclipseze colega. Care și ea a demonstrat calități instrumentale de excepție la clape și mai ales la pianul care tot ieșea de dedesubtul scenei. Au fost, pe alocuri, și flăcări, care m-au făcut, pentru câteva secunde, să mă simt un pic nesigur (efectul Colectiv, din păcate). Dar a căror utilitate am înțeles-o, pentru că era nevoie de ceva vizual care să completeze prestația vocală de excepție. Ca mic bemol, am remarcat lipsa clapelor din prestația live la mai multe piese, dar m-am gândit că, venind tocmai din America, muzicienii au vrut să facă mici economii. Sesizabile, dar nu atât de enervante. Una peste alta, am plecat mulțumit. Muzica a sunat bine, piesele mele preferate au fost cântate peste așteptări, am avut și loc bun, fix pe centru. Adică mai merg, dacă mai apare ocazia. Dar nu în festival.