
Bazinul din cartierul piteștean Tudor Vladimirescu va fi transformat în parc. Decizia consilierilor locali mi se pare bună, în contextul in care zona era oricum aproape abandonată, dar mai ales pentru că e un pas important în creșterea importanței părții din oraș care găzduiește cel mai nou mall. Adică după ce te îndopi la food-court, poți să te duci în parcul de la un kilometru distanță să faci un pic de sport.
Joia care vine are loc, la Cinema City din Pitești, avanpremiera filmului românesc Acel Martie (That March), care se prezintă drept peliculă de spionaj/thriller. Trailerul nu mi-a spus prea multe, dar m-a convins să-l văd dintr-un motiv foarte simplu. Nu, nu pentru că e bazat pe scenariul unei argeșence din Călinești, Olivia Odăianu. Și nu pentru că actrița principală, Mădălina Bellariu Ion, e din Pitești. Ci pentru că este filmat în locul meu favorit din Spania, Peniscola, ceea ce îmi oferă ocazia perfectă de a posta una dintre pozele cu care-mi place să mă laud.
Printre tăierile anunțate de premierul Bolojan se numără și reducerea cu aproape jumătate a sporului de doctorat, de la 550 la 293 de lei. Trecând peste faptul că o sută și-un pic de euro pe lună înseamnă fix nimic pentru adevărații doctori, care-au muncit enorm pentru acest grad, mișcarea, de înțeles din punct de vedere strict economic și politic, se va dovedi o eroare umană fantastică. Pentru că va reduce și mai mult implicarea profesorilor care au doctoratul, cu efecte catastrofale asupra viitorului nostru ca nație cât de cât educată.
Dumitru Pelican, un fost comentator sportiv devenit uselist și ulterior suveranist (ce clișeu, nu?) l-a agresat verbal cum a putut pe deputatul USR Iulian Lorincz în platou la canalul Realitatea. Culmea a fost atinsă când fostul senator i-a spus actualului parlamentar “Împușcați-vă!” cu referire la întregul partid. A fost deja depusă plângere la CNA, care pun pariu că nu va avea efecte, pentru că onor statul român continuă să tolereze încălcările repetate ale legii din partea canalului respectiv care a acumulat zeci de milioane de euro datorii la buget, pentru care un contribuabil obișnuit ar fi deja cu activitatea blocată. În locul conducerii USR aș merge direct în justiție, refuzând pe termen nedeterminat prezența in studioul respectivului canal.
Și totuși CNA pare că ar vrea să facă ordine în audiovizual și mai ales pe net, pentru că are un proiect care, peste trei luni, când ar fi gata, ar urma să combată un pic mai bine dezinformarea din online. Drept pentru care un partid, și cititorii mei vor ghici cu ușurință care, tocmai a cerut desființarea CNA. Ce coincidență, nu?
După protestele unora care s-au trezit în dimineața celei mai serioase ninsori din București din ultimii ani cu RO- ALERT-ul, Raed Arafat a anunțat schimbarea sunetelor alertelor. Vestea proastă este că alertele extreme și de risc iminent rămân aceleași. Vestea bună este că restul, cele mai frecvente, de altfel, vor fi anunțate ca un SMS sau chiar fără sunet, doar cu banner pe ecranul telefonului. Poate așa îmi reactivez notificările serviciului.
O deputată care-a intrat accidental în Parlament pentru că l-a susținut, și-l susține în continuare pe guru, Codruța Corcheș pe numele ei, vrea să interzică show-ul Trooper intitulat Regeneza din weekendul care vine. Motivele tipei care-a plecat din POT (de bine, de rău e tânără, deci avea ce căuta acolo) sunt legate de locul concertului (Palatul Copiilor, adică să nu-i strice pe cei mici) și de programarea sa în postul Paștelui (cam nasol să cânți despre o altă înviere, nu?). Așa începe limitarea libertății, cu o idee de la o fostă cosmeticiană devenită deputat.
Islanda ia în calcul un referendum pentru aderarea la UE în mai puțin de jumătate de an. Ceea ce ar însemna că în foarte scurt timp una dintre cele mai cool țări din lume ar intra în cea mai bogată și mai liberă comunitate de state de pe Pământ. Vă puteți imagina ce i-a făcut pe altminterea relaxații islandezi să vrea să renunțe la o mică parte din suveranitate?
Portavionul Gerald Ford, parte a forței cu care americanii îi amenință pe iranieni, a făcut escală la Atena. Dar nu neapărat pentru gyros și Acropole, ci pentru că i s-au defectat toaletele. Să fiu iranian, parcă aș fi un pic mai relaxat. Dar ca cetățean al unei țări NATO, care se bazează pe parteneriatul strategic cu Unchiul Sam, știrea asta mă îngrijorează.
Același portavion, însă, este foarte posibil să fi fost deja implicat, astă noapte, în atacurile pe care israelienii și americanii le-au lansat contra conducerii Iranului. Au mai fost astfel de bombardamente recent, dar de data asta au fost vizați liderii de la Teheran, în frunte cu ayatolahul, ceea ce mă face să cred că avem de-a face cu un adevărat război. Acum suntem doi membri ai familiei care-au primit cadou de ziua lor un război. Care sper să dureze mai puțin decât cel pe care Putin l-a lansat de ziua soției mele.
Anul trecut au fost uciși 129 de jurnaliști. Este cel mai mare număr de decese din ultimii 33 de ani, de când face Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor această statistică. 89 dintre jurnaliștii din raportul CPJ au fost omorâți de armata israeliană. Care sunt gata să pun pariu că nu va plăti niciun shekel pe tema asta, că la pușcărie nici nu mă gândesc.
Frigul extrem care a lovit New York-ul și care a ucis 20 de oameni în 18 zile are și urmări pozitive. Astfel, locuitorii metropolei au observat că numărul șobolanilor a scăzut considerabil, iar oamenii de știință spun că aceștia e posibil să nu se mai poată înmulți. Eu unul recunosc că n-am văzut șobolani prin centrul marelui măr, dar știam că rozătoarele erau o mare problemă. Norocul noului primar cu încălzirea globală, care este explicația valurilor de frig recente nu numai la New York, ci și în restul lumii.
Barcelona își dublează taxa turistică, în încercarea de a limita supraturismul. Nu va reuși, pentru că problema nu sunt amărâții care nu-și permit hoteluri mai scumpe, ci turiștii de pe vasele de croazieră sau alții cu dare de mână, pe care nu-i deranjează să dea vreo 7-8 euro pe noapte în plus la cazare.