Se întețesc zvonurile privind vânzarea Dacia. În mod normal nu le-aș crede, pentru că sursele lor nu sunt cele mai credibile și oricum m-am obișnuit să cred doar în declarații oficiale. Dar și acestea sugerează că ceva nasol se va întâmpla, pentru că șefii uzinei tot ies cu avertismente, scuze și critici, ceea ce, în ochii unui cârcotaș, ar putea însemna și că pregătesc terenul pentru Renaultexit. Oricum ar fi, dacă aș depinde cumva de banii de la Dacia, aș încerca să-mi diversific sursele de venituri. Pentru că nu iese fum fără foc.
Autostrada pe care-o aștept e pe cale să devină un pic mai mare. Porțiunea dintre Curtea de Argeș și Tigveni este gata în proporție de 99%. Cu alte cuvinte, anul ăsta se va putea circula pe ea. Chiar dacă sunt doar 9 km și un pic, eu mă bucur. La ritmul realizării autostrăzii cu pricina, orice metru în plus e o mică victorie.
O capsulă a timpului dedicată lui Nicolae Dobrin a fost îngropată în fundația noului stadion din Pitești. Cuprinde amintiri despre cel mai mare fotbalist al orașului (eu continui să cred că și al țării), dar și mesaje de la actualii suporteri pentru viitorii. Care vor fi dezvăluite peste 30 de ani. Mi-ar plăcea să fiu atunci, acolo, la un stadion care va fi devenit locul unor performanțe importante ale echipei locale, ajunsă între timp înapoi în elita fotbalului. Și în mijlocul unui oraș civilizat și mult mai dezvoltat, dintr-o țară rămasă parte a occidentului modern.
Săptămâna asta manifestația ciobanilor a fost deturnată, accidental sau nu, într-un protest extremist cu ajutorul galeriilor. Au fost confruntări cu jandarmii, normale de altfel, dar ce m-a îngrijorat cu adevărat a fost intervalul de câteva ore în care oamenii normali au fost agresați doar pentru că aveau blugi, sau mergeau pe trotinetă, sau erau corporatiști. Fără ca organele statului să intervină. O mică disoluție a puterii, motivată politicianist, care ar putea duce la ceva mult mai grav.
Dar zilele astea s-a produs, pe plan politic, și ceva cu adevărat interesant, pentru că a fost nominalizat ca premier cel mai puternic politician român de la Bruxelles. Sigur că e doar un joc al amatorului care ne conduce țara, iar Siegfried Mureșan, purtător de cuvânt al PPE, partidul care conduce Uniunea Europeană, are șanse mici de a ajunge prim-ministru, că n-are majoritate, dar am visat un pic cu ochii deschiși. Pentru că România cu Siegfried Mureșan prim-ministru ar avea o cu totul altă anvergură la Bruxelles. Adică acolo unde se iau deciziile care contează. Plus că omul e clar din alt film, pe care se întâmplă să-l cunosc și să-l apreciez mai mult. Un film cu politicieni profesioniști, educați și eleganți în prim plan. Cu negocieri pe sume astronomice care schimbă zilnic în bine viața a milioane de oameni. Cu discursuri în limbi diferite, în fața unor audiențe diferite. Dar, firește, problema e că are nume de neamț, că mai bine cu deficit record și săraci conduși de Nicolae, sau Ion, sau Nicușor, decât să o ducem mai bine cu Siegfried.
Nadia Comăneci intră în juriul de la Românii au talent. O mișcare normală, pentru că ea este unul dintre românii cei mai talentați din toate timpurile. Plus că o înlocuiește pe actrița Carmen Tănase, unul dintre cei mai plicticoși jurați de televiziune pe care i-am văzut vreodată. Cu decizia asta Pro-ul își mai spală din păcatele legate de atribuirea unei emisiuni lui Pescobar.
Bucureștiul a intrat în cartea recordurilor cu cea mai mare masă, după ce 20000 de oameni au luat prânzul împreună în fața Casei Poporului. A fost o chestie umanitară, organizată cu sprijinul celor de la Untold (jos pălăria, apropo), pentru fonduri destinate primului spital de psihiatrie pediatrică din România. Asta n-a împiedicat publicul suveranist să dea cu noroi pe rețelele sociale.
Un asistent virtual al unei bănci din România l-a făcut “idiot” pe un client care-i cerea informații, după ce acesta i-a scris că “își pierde timpul” cu respectivul AI numit Lia. Clientul a postat faza pe net, iar banca, Libra pe numele ei, și-a cerut scuze, explicând că Lia a preluat vocabularul oamenilor și promițând că va implementa restricții suplimentare (vorba vine), ținându-i cu ocazia asta respectivului cetățean și o prelegere filosofică despre AI. Eu mi-aș schimba imediat, într-o situație similară, banca, pentru că niciun prestator de servicii (uman sau nu) n-ar trebui să-și jignească clientul.
Canada ar vrea să devină membru asociat al UE. Iar Comisia Europeană tocmai a anunțat că ar dori același lucru. Titlul în sine nu există, dar cu un pic de voință politică ar putea deveni realitate. Pentru că o astfel de idee, năstrușnică acum puțină vreme, are sens pentru canadieni, care se află în război economic cu US. Și ar putea avea sens și pentru noi, membrii actuali ai UE, dată fiind importanța economică și geopolitică a celui mai întins stat de pe continentul american.
Apropo, cel mai important oraș de pe respectivul continent este, conform indexului Oxford Economics, cel mai bun oraș din lume. După New York vin, deloc surprinzător, Londra și Parisul. De la noi, Bucureștiul e primul, pe locul 214. Un pic peste Malaga (219), dar mult sub Budapesta (111). Dintre aceste orașe, dacă aș avea de ales, m-aș muta la Malaga. Nu-mi place mai mult decât Londra sau Paris, dar viața în orașul andaluz e mai simplă. Plus că e la mare. Plus că are promenada aia superbă din port, unde aș sta cu orele să aștept apusul.
Și pentru că am ajuns la topuri, Time Out spune că cel mai cool cartier din lume este, anul ăsta, Jongno 3-ga din Seul. Pe locul doi este L’Ocean District din Rabat, iar pe trei este, cumva surprinzător, Neos Kosmos din Atena. Am fost pe-acolo, dar mărturisesc că n-am fost extrem de impresionat. Poate și pentru că amatorul de istorie din mine vede capitala greacă prin prisma vestigiilor sale mai mult decât prin cea modernă. Pe locul patru este celebrul Chinatown din LA, iar pe 5 este Govanhill din Glasgow, oraș pe care l-am vizitat foarte succint într-o zi cu ploaie, dar care e limpede că merită revăzut. Singurul cartier european care mai intră în top 10 este Esquilino din Roma, un loc care merită și el văzut, pe motiv de Santa Maria Maggiore, chiar dacă pe-acolo e și gara Termini, nu cel mai prietenos loc din capitala Italiei.
Cercetătorii germani susțin că muzica heavy metal ascultată la festival te face mai rezistent la durere. Astfel, după ce i-au examinat pe unii participanți la Wacken Open Air, oamenii de știință au descoperit că subiecții care-și puneau mâna în apă înghețată rezistau mult mai mult după ce participaseră activ la concert decât înainte. Sincer, eu îmi amintesc, de la tura mea pe la respectivul festival, că m-am simțit mai bine uscat, înainte, decât ud și plin de noroi, după. Din fericire, muzica a fost la înălțime, că nu cred că mai prind vreodată Savatage și Trans Siberian Orchestra cântând în paralel pe scene alăturate.
Și, pentru că tot vorbeam despre muzică, trupa Muse a fost nevoită să-și schimbe numele pe Facebook, unde se numește acum Museband. Această modificare nu are absolut nimic în comun cu noul asistent de inteligență artificială al Meta, care se cheamă, curată coincidență, Muse. Pentru că, se știe, conturile de pe FB sunt ale noastre, proprii și personale, și putem face ce vrem cu ele, nu?
Pe o temă oarecum apropiată, Macklemore nu va mai deschide concertele din US ale lui Ed Sheeran. Motivul este faptul că rapperul american a susținut deschis, înaintea concertelor, cauza Palestinei. Firește, după ce și restul artiștilor care ar fi cântat în deschidere s-au lăsat păgubași, Ed Sheeran s-a scuzat, zicând că decizia a fost a promotorilor, nu a lui. Promotori care, normal, au ținut partea proprietarilor de stadioane, majoritatea mari suporteri MAGA. Eu, în locul lui Sheeran, renunțam la concertele la magaioți. Și nu pe motiv de pro Palestina, că nu sunt mare susținător, ci pentru că prețuiesc libertatea de expresie. Dar, mă rog, eu îmi permit să am principii din spatele ecranului, că nu pierd multe milioane de dolari pe motiv de coloană vertebrală.
La final o să scriu un pic despre cel mai recent film văzut la cinema. Se numește, nu prea inspirat, Pressure, și nu știu când sau dacă va ajunge și în cinematografele din România. Dar dacă ajunge, merită văzut pentru interpretare (Brendan Fraser în rolul lui Eisenhower este surprinzător de bun), dar și pentru poveste. Pentru că e o chestie care s-a întâmplat în realitate, și care se poate rezuma la modul în care încăpățânarea unui singur om, cu putere limitată, dar cu personalitate extrem de puternică, poate schimba istoria.