
Echipa de robotică Broboți, formată din elevi ai Colegiului Brătianu, s-a calificat la competiția internațională Western Edge Premier Event 2026. Este, astfel, una dintre cele patru echipe românești care merg la Long Beach, în California, ca să arate cât de bine le au cu roboții. Ca să ajungă acolo, însă, au nevoie de sponsorizări, că statul român are alte preocupări (pensii speciale, achiziții la suprapreț, subvenții pentru aparițiile politrucilor la televiziuni datoare la același stat), așa că, dacă aveți bani în plus de dat pentru liceenii pricepuți la robotică, donați aici: https://4fund.com/fpexcp. Nu garantez că toți membrii echipei vor rămâne să studieze în patria mumă ca să contribuie la creșterea roboticii de la noi, dar sunt gata să pun pariu că, oriunde vor ajunge, se va vorbi de bine despre ei.
Călin Georgescu nu mai are control judiciar, ceea ce i-a extaziat pe fanii lui, dar și pe unii oameni normali, care așteaptă termenii procesului și o binemeritată condamnare pentru cetățeanul care ne-ar fi dat plocon pe mâna lui Putin dacă ar fi câștigat alegerile. Din celălalt capăt al Europei eu văd lucrurile mai degrabă gri, în sensul in care procesul nu se va termina cu o condamnare serioasă ( maxim ceva cu suspendare, plus amendă pe care i-o plătește Doamne Doamne la Sfântul Așteaptă). Iar spectrul omului care ne-a arătat câte milioane de concetățeni sunt gata să creadă în orice minciună, dacă e corect împachetată religios și doctrinar, va continua să ne bântuie, cu complicitatea tuturor centrelor de putere din patria mumă.
România a pierdut procesul cu Pfizer și are de plătit 600 de milioane de euro pentru vaccinurile comandate la vreme de pandemie. Nu prea mă pricep la drept comercial, dar până și eu știu că, dacă am apucat să semnez un contract, trebuie să mă conformez și să plătesc ce am de plătit. Pe de altă parte, o țară normală, care are grijă de banul public, ar putea, de exemplu, să vadă care e motivul pentru care au fost comandate atâtea vaccinuri pentru un public reticent la vaccinare și ar umbla să recupereze banii de la mărimile care-au luat deciziile care ne-au scos buni de plată.
România e pe locul 6 în clasamentul pe acest an al Passport Index. Cu un scor de mobilitate de 171, pașaportul românesc este mai tare decât cel britanic și cel canadian. Nu de alta, dar pe americani i-am depășit încă de anul trecut.
Și, că tot veni vorba de clasamente, firma de servicii financiare Remitly a vrut să afle care sunt cele mai politicoase țări. A întrebat însă doar cetățeni din 26 de state, drept pentru care rezultatele sunt parțiale. Conform așteptărilor, japonezii sunt cei mai politicoși, dar nu mă așteptam să-i găsesc pe canadieni pe doi, fix deasupra britanicilor, care m-au învățat să spun mulțumesc în exces. Pe la subsolul clasamentului de 25 de locuri sunt austriecii, considerați doar un pic mai nepoliticoși decât italienii, penultimii (pe bună dreptate, după ce-am auzit zilele astea prin Londra), și decât belgienii, aflați pe a treia poziție din coadă. Culmea, francezii sunt pe locul 18, iar americanii pe 12, locuri pe care eu unul le consider nemeritate. România nu este în clasament, dar cred că i-am fi putut depăși măcar pe americani, în sensul bun.
Viktor Orban a fost huiduit la un miting electoral, chestie care l-a enervat atât de mult încât s-a apucat să-și acuze susținătorii că “împing căruța Ucrainei”. Pe de altă parte, apropiații lui se apucă să scoată sume mari din țară, ceea ce ne arată cât de optimiști sunt apropo de rezultatul alegerilor de peste o săptămână.
Și, că tot veni vorba de ucraineni, bossul de la Rheinmetall s-a apucat să facă mișto de industria de drone din țara invadată de ruși, spunând că respectivele arme zburătoare sunt făcute de gospodine în bucătărie, cu imprimante 3D. Pentru că de aia se înghesuie statele din Golf, asaltate de dronele iraniene, să bată palma cu Volodimir, Zelenski. Evident că reacțiile negative la adresa declarațiilor lui Armin Papperger nu s-au lăsat așteptate, ceea ce mă face să cred că marele producător de armament din Germania va avea în curând un nou președinte, mai puțin arogant.
Israelienii i-au interzis patriarhului catolic al Ierusalimului să țină slujba de Florii la Biserica Sfântului Mormânt, cică pe motiv că participanții nu vor fi în siguranță. După care au început reacțiile de la nivel înalt, începând cu cele din Italia, acolo unde Georgia Meloni, cel mai apropiată doctrinar de extrema dreaptă care conduce Israelul, a condamnat dur faza. După care Bibi Netanyahu a început s-o dea la întors. Pentru că, oricât de sângeroși și de implacabili ar fi israelienii, rămân totuși un stat de sub 10 milioane de oameni, care nu poate trăi în permanență singur contra tuturor.
Și, pentru că vorbeam de conflictul din Orientul Mijlociu, se întrevăd tot mai multe consecințe ale acestuia asupra vieții noastre. Astfel, patronul de la Ryanair spune că o zecime din zborurile din lunile mai, iunie și iulie ar putea fi anulate din scurt pe motiv de lipsă de carburanți, dacă strâmtoarea Ormuz rămâne blocată. Michael O’Leary, faimos pentru stilul său direct, avertizează că unii călători ar putea chiar rămâne blocați în locul unde-și fac vacanțele. De fapt, aș completa eu, vara asta aș încerca să evit avioanele, de orice fel.
Duminica trecută. 3300 de manifestații. 50 de state. 8 milioane de protestatari. Cea mai amplă zi de proteste în Statele Unite contra actualei administrații. Dar mie tot mi se pare puțin. Și tot inutil. Fanatismul MAGA mai are încă destul de distrus din prestigiul US înainte ca masa critică a americanilor de rând să producă schimbarea pe care lumea normală la cap o așteaptă. Pentru că opoziția politică este firavă și dezorganizată. Poate alegerile de la mijloc de mandat să schimbe ceva, dar, chiar dacă urăsc să mă repet, nu sunt prea optimist.
După doar juma’ de secol, omenirea trimite din nou oameni pe Lună. Lansarea navetei Artemis II vine într-un moment în care viața pe Pământ, chiar dacă, statistic, este la apogeu, este afectată de două războaie importante și alte câteva, mai multe și mai mici. Ceea ce mă face să cred că, și dacă reușim să colonizăm cumva Luna, lucrurile nu vor sta altfel acolo. Pentru că problema nu e locul, ci omul care-l locuiește.
Celine Dion a anunțat, în ziua când a împlinit 58 de ani, că revine pe scenă. Și nu oricum, ci cu o rezidență de zece spectacole la Paris, în această toamnă. Asta e o veste pentru fanii celebrei artiste, printre care nu mă număr și eu, deși recunosc că este unul dintre cei mai importanți cântăreți ai acestui secol. Deci n-o să mă înscriu pe site-ul lui Celine Dion pentru bilete și nici n-o să stau la coadă online pe 9 aprilie (data destinată posesorilor de carduri Visa) sau pe 10 aprilie, dacă mai rămân bilete și pentru restul fanilor.