Rusul ne vrea răul

Ca fost culegător de fructe la Recea (de nevoie, că practica agricolă nu era materie opțională) nu mă miră că actualul primar de acolo își permite să-l facă pe primul ministru cap de tanc pentru că domnul Bolojan vrea să reducă din personalul din primării. Și că...

Biserica bate armata

Ca fost ziarist argeșean nu mă miră că primarul de la Dârmănești, același care în urmă cu un sfert de secol încerca să-mi agreseze colegul cameraman, le plătește angajaților instituției cursuri de formare la mare, fix în timpul vacanței de vară. Când stai atâta timp...

La AC/DC-ul lăudat

În ultimii ani, mai ales după pandemie, lumea se bulucește la marile concerte ale trupelor și/sau artiștilor de legendă. Mai ales când e vorba de formații care se refac sau mai au puțin și se retrag, pe motiv de vârstă. Așa se face că un astfel de concert se...

Perfect

Dacă e vară și sunt prin Pitești (în ultima vreme nu mai există dacă, de altfel), nu se poate să nu nimeresc cel puțin un concert la Marcea. Știți deja despre ce este vorba, că am tot scris pe tema asta: cramă pe undeva pe lângă Pitești, în orașul (să-i spunem așa)...

Albumul de joi

Ca utilizator ocazional de transport public în Pitești mă bucur că orașul mai face un pas spre secolul actual prin testarea afișajului inteligent în stațiile de autobuz. E un sistem pe care l-am văzut și în alte locuri și care mi se pare extrem de util. Firește, dacă...