Dumnezei și microbiști

Ca șofer care mai conduce prin țară din când în când, mă bucur că drumul expres Pitești-Craiova este aproape gata. Mai sunt doar niște mici porțiuni neterminate la ieșirea din Craiova și la intrarea în Pitești, în urma dublei inaugurări din săptămâna care precede...

Pitești contra Câmpulung

Ca democrat dependent de mersul la vot, nu mă surprinde că, de data asta, diferența între cine merge în turul doi la prezidențiale și cine își încheie cariera politică la vârf au făcut-o doar câteva mii de voturi. Pentru că orice vot contează, așa cum au descoperit...

Epoca de Aur a lui Trump

Ca cetățean care-a avut norocul să ajungă mult mai des la Spitalul Județean Argeș ca ziarist decât ca pacient mă bucur că banii europeni au contribuit la extinderea Unității de Primiri Urgențe. Dar nu sunt deloc surprins că investiția de 3,2 milioane de euro a fost...

Nimeni nu-i așa perfect. Ca Șefu’

Ca șofer care se mai plimbă, din când în când, și prin țara lui, mă bucur că lucrurile se mișcă la autostrada pe care mi-o doream încă de când eram rezident piteștean. Astfel, cele două tuneluri, Dana și Alina (da, și eu am râs când onor autoritățile le-au botezat)...

Mămăliga zburătoare

Ca fost rezident piteștean, mă bucur mult că, la un moment dat, săptămâna trecută, iubitorii de frumos din oraș au avut o dilemă de genul celei pe care doar locuitorii metropolelor o au: Ce să aleagă dintre lansarea de carte a unuia dintre cei mai prolifici autori...

Inflație de lebede negre

Ca fost jurnalist la Pitești recunosc că m-a mirat decizia consiliului local de a-l face pe maestrul Gheorghe Zamfir cetățean de onoare al orașului. Și m-a mirat și mai tare botezarea Teatrului de Vară al orașului după cel mai mare naist din lume. Departe de mine...

Vânturi de 30569 km/h

Ca fost ziarist local în Argeș, din pură curiozitate, m-am uitat pe lista de candidați la Parlament a PSD Argeș, acolo unde, pe locul trei de deputați este un om de afaceri de care acum aud, Cătălin Mândroc, care în urmă cu patru ani, când era neeligibil, poate pentru...

Cel mai agreabil oraș din lume

Ca locuitor al unei țări pline de bicicliști, m-am obișnuit să-mi adaptez obiceiurile de mobilitate la partenerii pe două roți. Așa fac și de câte ori vin la Pitești, acolo unde, iată, au mai apărut 6,5 km de piste de biciclete. Dintre care, și aici sunt în mod...